Simona Halep s-a alăturat listei jucătoarelor care au câştigat în 2019 după ce au salvat o minge de meci
29.10.2019, 12:27SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a devenit a 46-a jucătoare care câştigă un meci în 2019 în circuitul WTA după ce a salvat o minge de meci contra Biancăi Andreescu, la Turneul Campioanelor de la Shenzhen.
Halep a fost condusă cu 3-6, 5-6, iar canadianca de origine română a avut avantaj. Halep a salvat mingea de meci şi a egalat, 6-6, iar setul a ajuns în tie-break. Simona Halep s-a impus în cele din urmă cu 3-6, 7-6 (6), 6-3.
Cele 46 de jucătoare au avut reveniri spectaculoase în 2019 în 59 de meciuri pe tablouri principale ale turneelor WTA.
Câte trei astfel de victorii au obţinut Viktoria Kuzmova (Slovacia), Alison Riske (SUA) şi Donna Vekic (Croaţia), iar câte două victorii de acest gen şi-au trecut în cont Karolina Pliskova (Cehia), Belinda Bencic (Elveţia), Tamara Zidansek (Slovenia), Kaia Kanepi (Estonia), Saisai Zheng (China), Jelena Ostapenko (Letonia) şi Julia Goerges (Germania).
Olandeza Kiki Bertens este singura care a pierdut trei partide după ce a ratat mingi de meci.
Simona Halep salvase o minge de meci şi cu Taylor Townsend, dar pierduse partida
Recordul de mingi de meci salvate într-o partidă este deţinut de Belinda Bencic, care a salvat şase puncte de meci în faţa bielorusei Aryna Sabalenka, în turul al treilea de la Dubai, a câştigat cu 6-4, 2-6, 7-6 (7) şi a cucerit ulterior trofeul.
Alison Riske a totalizat cele mai multe mingi de meci salvate anul acesta, 9, urmată de Karolina Pliskova (8), Belinda Bencic (8), Donna Vekic (6), Viktoria Kuzmova (6), belgianca Alison van Uytvanck (5), Tamara Zidansek (5), croata Petra Martic (5) şi letona Anastasija Sevastova (5).
Bianca Andreescu a salvat şi ea un punct de meci în faţa Irinei Begu, care a condus cu 5-1 în setul secund, reprezentanta Canadei câştigând în primul tur la Miami cu 4-6, 7-6 (2), 6-2.
Simona Halep a avut minge de meci contra americancei Taylor Townsend, după ce salvase două la rândul ei, dar în cele din urmă Townsend s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-6 (4), în turul al doilea la US Open.
A doua partidă a Simonei Halep de la Turneul Campioanelor 2019, cu Elina Svitolina, va fi în direct la Digi Sport 2 miercuri, de la ora 12:30.
Etichete: simona halep , bianca andreescu , turneul campioanelor 2019 , wta shenzhen 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții