Simona Halep Miami | Marea problemă a Simonei în Florida: "Nu mă întrebaţi despre asta"
22.03.2019, 18:43SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep Miami | Odată cu mutarea turneului de la Key Biscayne, suprafaţa de joc a fost schimbată. Simona Halep a dezvăluit că a avut ceva probleme să se adapteze la noul hard de la Miami.
Noua suprafaţă de la Miami a dat de furcă multor jucători, aceştia având nevoie de o perioadă de acomodare. Astfel, cei care au evoluat în calificări sau au intrat în cursă din turul întâi au un mic avantaj în faţa celor care au făcut doar antrenamente pe arenele de la "Hard Rock".
Simona Halep Miami | "Nici nu vedeam mingea"
Simona Halep a vorbit într-o conferinţă de presă despre acest inconvenient, însă crede că a reuşit să se adapteze destul de bine.
"Nu mă întrebaţi despre viteza suprafeţei de joc pentru că nu pot să-mi dau seama. Simt că şi culoarea e diferită, mai strălucitoare, astfel că nici măcar nu am văzut mingea prea bine la primele antrenamente. M-am mai obişnuit între timp, acum este ok", a spus Simona într-o conferinţă de presă.
Simona Halep o va întâlni pe Taylor Townsend, în turul 2 al turneului de la Miami. Meciul se va desfășura vineri noapte, în jurul orei 01:00 (ora României), pe Terenul 1 al competiției din Florida. Partida va fi în direct pe Digi Sport 2 şi în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , halep miami , simona halep miami
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții