Video Simona Halep - Johanna Konta 7-5, 6-1. Românca s-a calificat în optimile de finală de la Madrid
07.05.2019, 14:36SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep Madrid | Simona Halep, numărul 3 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Madrid, după ce a trecut de britanica Johanna Konta cu 7-5, 6-1. Halep (27 de ani) a obţinut victoria după o oră şi 29 de minute.
Simona Halep a câştigat primul game al meciului, dar apoi a fost lipsită de ritm şi le-a pierdut pe următoarele trei în faţa britanicei Konta, care a jucat agresiv şi a lovit precis.
Halep a fost condusă apoi cu 4-2, dar a revenit în joc şi a restabilit egalitatea, 4-4, după care a condus cu 5-4.
Românca a ratat două mingi de set la 5-4, dar Konta a egalat, iar apoi a fost rândul adversarei să aibă trei mingi de break la 5-5. Halep şi-a făcut serviciul şi a reuşit să fructifice a cincea minge de set, câştigând prima manşă cu 7-5.
Românca a dominat categoric setul secund, adjudecat cu 6-1, după ce a avut 4-0 şi doar două puncte pierdute în aceste game-uri.
Konta a luat doar 11 puncte în actul al doilea şi doar trei în propriul serviciu.
Halep a avut 19 mingi direct câştigătoare, iar Konta 24, dar raportul erorilor neforţate a fost net în favoarea ei, 13 făcute de româncă şi 34 de Konta.
Simona Halep are acum 4-3 în meciurile directe cu Konta (27 de ani, 41 WTA). Halep s-a impus în singura confruntare pe zgură (2017, în Fed Cup, la Mamaia), românca învingând şi în precedentul meci, în 2017, la Cincinnati.
Pentru Halep a fost a 20-a victorie din 2019, sub privirile lui Ion Ţiriac, patronul turneului de la Madrid, ale preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi ale Nadiei Comăneci.
Simona Halep, campioană la Madrid în 2016 şi 2017, şi-a asigurat un cec de 80.620 de euro şi 120 de puncte WTA. În optimi, Halep o va înfrunta pe Viktoria Kuzmova (Slovacia), o jucătoare de 20 de ani, aflată pe locul 46 în lume, care a trecut în turul al doilea de Carla Suarez Navarro (Spania) cu 6-4, 7-6 (7/2).
Halep - Konta 7-5, 6-1. VICTORIE SIMONA! Simona Halep s-a calificat în optimile de la Madrid după un set secund perfect, cu un singur game pierdut.
Halep - Konta 7-5, 5-1. Break Simona! Re-break al româncei, care va servi pentru calificarea în optimile de finală.
Halep - Konta 7-5, 4-1. Break Konta! Primul game câştigat de britanică în setul secund a fost obţinut pe serviciul româncei.
Halep - Konta 7-5, 4-0. Break Simona! Jucătoarea noastră este de neoprit în setul al doilea. A mai reuşit un break şi are doar două puncte pierdute tot setul.
Halep - Konta 7-5, 3-0. Al doilea game "alb" consecutiv al Simonei Halep, care a pierdut doar un punct de la începutul setului.
Halep - Konta 7-5, 2-0. Break Simona! Românca a câştigat la 0 pe serviciul adversarei. Este al patrulea game consecutiv al constănţencei.
Halep - Konta 7-5, 1-0. Românca a câştigat şi primul game al setului secund, la 15.
STATISTICA PRIMULUI SET
Halep - Konta 7-5. SET SIMONA! Simona Halep a încheiat setul cu break, după ce mai ratase două mingi de set pe serviciul adversarei.
Halep - Konta 6-5. Locul 3 WTA a salvat trei mingi de break şi a trecut din nou în avantaj în actul de debut, după cel mai lung game al setului.
Halep - Konta 5-5. Simona Halep a ratat două mingi de set pe serviciul adversarei, care a egalat la 5 în primul set.
Halep - Konta 5-4. Al treilea game consecutiv al Simonei, care pune presiune pe Johanna Konta.
Halep - Konta 4-4. Break Simona! Românca şi-a recuperat break-ul după un game excelent, în care a avut 40-0 şi a pierdut un singur punct.
Halep - Konta 3-4. Simona Halep a mai salvat o minge de break şi s-a apropiat din nou la un game de adversara sa. Românca este susţinută din tribune de Ion Ţiriac, Nadia Comăneci şi Mihai Covaliu.
Halep - Konta 2-4. Al doilea game "alb" realizat în acest meci de Johanna Konta, care îşi păstrează avantajul unui break.
Halep - Konta 2-3. Game la 0 al fostului lider mondial, care a încheiat game-ul cu o lovitură superbă.
Halep - Konta 1-3. Johanna Konta şi-a consolidat break-ul. A pierdut un singur punct până acum pe propriul serviciu.
Halep - Konta 1-2. Break Konta! Jucătoarea din Marea Britanie a realizat primul break al meciului. N-a mai ratat şi a doua şansă de break de care a beneficiat.
Halep - Konta 1-1. Game perfect al britanicei, adjudecat la 0.
Halep - Konta 1-0. Simona Halep a câştigat primul game al meciului, după ce a salvat o minge de break.
UPDATE 13:08 A început meciul, cu românca la serviciu.
UPDATE 13:02 Simona Halep şi Johanna Konta au intrat pe teren.
Simona Halep revine pe terenul central la Madrid, pentru meciul din turul secund cu Johanna Konta. Va fi prima întâlnire pe zgură, din circuitul WTA, între cele două jucătoare.
"Să joc pe acest central îmi face plăcere. Am amintiri foarte frumoase aici, am încredere mare când intru pe acest teren şi mă bucur că sunt aici", a spus Halep pentru Digi Sport.
Până acum, Halep şi Konta şi-au împărţit victoriile în partidele directe, 3-3. Două dintre succesele Simonei au fost, însă, în Fed Cup. La Madrid, românca se simte perfect: are două trofee, plus finala jucată în 2014, cu Sharapova.
"Mă hrănesc din sprijinul fanilor, am mulţi susţinători aici. M-au primit foarte călduros, chiar şi la antrenamente când mă duc. Îmi apreciază jocul şi le mulţumesc", a mai spus campioana noastră.
Simona Halep Madrid | Confruntări directe în circuitul WTA
Cincinnati 2017: Halep - Konta 6-4, 7-6(1)
Wimbledon 2017: Konta - Halep 6-7(2), 7-6(5), 6-4
Miami 2017: Konta - Halep 3-6, 7-6(7), 6-2
Wuhan 2015: Konta - Halep 6-3, 3-6, 7-5
Konta este într-o formă excelentă, jucând finala la Rabat, în săptămâna anterioară. În ultimele 19 partide, sportiva britanică a obţinut nu mai puţin de 15 victorii.
Simona Halep Madrid | Partida care i-a schimbat cariera Johannei Konta
Istoricul duelurilor cu Johanna Konta nu o avantajează pe constănţeancă, cel puţin în turneele WTA. Românca a uitat cu greu ce s-a întâmplat în 2017, în sferturile de la Wimbledon.
Atunci, Konta s-a impus după un adevărat thriller, scor 6-7(2), 7-6(5), 6-4, dar ultima minge a fost una "cu cântec", care a frustrat-o pe sportiva noastră.
În ultimul set al partidei, Konta conducea cu 5-4 și 40-15 și avea două mingi de meci. Britanica a reușit să o fructifice pe prima, dar cu un mare ajutor din partea publicului.
Simona a trimis un rever lung, mingea a căzut aproape de linia de tușă, iar în momentul în care Konta a returnat, mai mulți spercatori au început să țipe. Vizibil deconcentrată, Simona a trimis apoi mingea în fileu făcând semn că e nemulțumită de cele întâmplate.
Arbitrul de scaun Kader Nouni n-a schițat însă niciun gest și Konta a devenit prima jucătoarea britanică în semifinalele de la Wimbledon după o pauză de 39 de ani. Ea s-a oprit apoi în penultimul act, fiind învinsă de Venus Williams.
Ulterior, Konta a explicat că acea partidă i-a schimbat cariera: a devenit o adevărată celebritate în Regatul Unit, oamenii obişnuiţi şi personalităţile oprind-o pentru a o felicita. Din păcate pentru Konta, nu a putut să îşi atingă potenţialul maxim, urmând o cădere pe fondul unor probleme de sănătate.
"Pentru mine este un mare compliment că partida cu Simona a fost urmărită de peste 7 milioane (n.r. doar în UK) de oameni şi un lucru extraordinar pentru tenis. Este important că atât de mulţi oameni au trăit alături de mine meciul cu Simona.
După acel meci, am observat cu siguranţă că sunt recunoscută mult mai des pe stradă şi tot timpul este ceva pozitiv. Oamenii mi-au spus doar lucruri pozitive şi m-au felicitat, spunându-mi că sunt un model pentru copiii lor", a afirmat Johanna Konta pentru BBC, în 2017.
Meciul Halep - Konta se joacă de la ora 13:00, în direct la Digi sport 2, unde vor fi apoi si alte jucătoare de top, ca Naomi Osaka sau Karolina Pliskova. Nu mai devreme de ora 19:00, intră în arenă şi Sorana Cîrstea: partida sa contra lui Caroline Garcia va fi, de asemenea, în direct la Digi Sport 2.
Etichete: simona halep , wta madrid , simona halep madrid , halep konta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții