Exclusiv Simona Halep, fără antrenor: "Am cei 3 băieți alături de mine, mă simt bine!" Reacția lui CTP
20.02.2019, 13:42SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep - Lesia Tsurenko 6-3, 7-5 Dubai |Simona Halep s-a calificat, în direct pe Digi Sport 1, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai, după ce a trecut în două seturi, scor 6-3, 7-5, de Lesia Tsurenko.
Sportiva noastră a "rupt" colaborarea cu Thierry van Cleemput și a mers la turneul din Emiratele Arabe Unite fără antrenor.
"Am cei trei băieţi alături de mine (n.r. Teo Cercel, Andrei Cristofor și Vasile Antonescu), încearcă să mă ajute cu tot ce e nevoie. Vasile e un sparring-partner foarte bun şi îmi dă încredere când ne antrenăm, Teo are grijă de pregătirea mea fizică, iar Andrei are grijă să fiu aptă pe teren. Am o echipă puternică, mă simt bine cu ei, atmosfera într-o echipă e cea mai importantă.
Încerc să mă coordonez singură, nu e uşor, însă încerc să progresez şi mai mult. Acum aşa e planul (să meargă fără antrenor în SUA). Nu vreau să-mi iau antrenor în următoarea perioadă, însă nu se ştie niciodată, să vedem ce îmi rezerv viitorul", a afirmat Simona Halep, ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport.
CTP: "Nu poate să meargă la marile înfruntări fără antrenor"
ÎN DIRECT la Digi Sport, Cristian Tudor Popescu a vobit despre motivele pentru care Simona Halep a încheiat colaborarea cu Thierry van Cleemput.
"Am spus că ştie ea de ce, că nu poate realiza o chimie în teren cu belgianul. Cred că e o problemă culturală şi de comunicare, nu se pot înţelege. Nu poate să meargă la marile înfruntări în felul acesta, fără antrenor. Când va fi vorba de Grand Slam-uri, e important să ai pe cineva, să ai încredere în persoana respectivă.
La 27 de ani, nu vor mai fi schimbări semnificative în jocul ei. Nu cred că mai este important un antrenor din acest punct de vedere. Însă în momentele critice, de tensiune, e nevoie de cineva care să-ţi spună ceea ce ştii.
Nu trebuie să-i spună ceva nou, original. Dar trebuie să-i spună cineva care are încredere. Asta îi poate da impulsul să facă ceea ce e potrivit. Are nevoie de cineva în lojă până la urmă", a declarat Cristian Tudor Popescu, în direct la Digi Sport, după victoria Simonei Halep cu Lesia Tsurenko.
Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre Belinda Bencic şi Arina Sabalenka.
Etichete: simona halep , wta dubai 2019 , lesia tsuenko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții