Video Simona Halep, elogiată de una dintre legendele probei de dublu: "Va fi mult timp lider mondial"
14.06.2018, 20:23SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cu 16 trofee de Grand Slam la dublu în palmares alături de fratele său geamăn, Bob, Mike Bryan a venit în România pentru prima dată. Americanul de 40 de ani l-a adus cu el la Cluj-Napoca şi pe Goran Ivanisevic, dar nu se teme de legendele legate de Transilvania. Cei doi vor participa la un meci de tenis cu echipa României, alcătuită din Andrei Pavel, Florin Mergea şi Adrian Ungur.
"Am citit poveştile despre Dracula, am văzut toate filmele. O să ies să încerc să-l găsesc pe Dracula", a glumit Bryan, care a continuat în aceeaşi notă: îl va lua drept body-guard pe Goran Ivanisevic la întâlnirea cu Dracula. "Da, este un tip mare, are o înfăţişare înspăimântătoare. El poate fi muşcat, eu nu", s-a amuzat americanul.
Mike Bryan o admiră pe noua campioană de la Roland Garros, Simona Halep.
"Ador să o urmăresc când joacă, este un atlet incredibil, a câştigat Open-ul Franţei, este o realizare uriaşă. Va fi lider mondial pentru mult timp de acum înainte. Pare de neoprit. Abia aştept să o văd! Îi cunosc pe toţi românii, Andrei Pavel este un bun prieten, evident, a fost un jucător mare, o legendă a jocului din România", a mai declarat Bryan.
Mike şi Bob Bryan au două trofee în acest an: turneele de Masters 1000 de la Monte Carlo şi Miami.
Etichete: simona halep , andrei pavel , mike bryan , halep roland garros , halep campioana roland garros , bryan halep , tenis demonstrativ cluj , ivanisevic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții