Simona Halep, discurs relaxat după debutul complicat de la Washington: “Știu că nu există perfecțiune”
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 20:56
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, locul 16 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Washington, SUA, după ce a învins-o pe iberica născută la Chișinău Cristina Bucșa (24 de ani, locul 123 WTA), scor 6-3, 7-5, în direct pe Digi Sport 2.
Simona Halep: "Azi am avut ceva probleme. M-am acomodat mai greu"
Meciul a durat o oră și 21 de minute, iar evoluția Simonei n-a fost convingătoare. În setul doi, Halep a condus cu 5-2, dar Cristina Bucșa a revenit și a egalat, profitând de erorile neforțate ale româncei.
Simona Halep a servit modest, având un procentaj al primului serviciu de numai 43%.
În plus, jucătoarea din Constanța a comis mai multe erori neforțate decât adversara ei (raport 33-30). Totuși, Simona Halep a reușit mai multe lovituri câștigătoare, 19, față de 7 pentru Cristina Bucșa.
La finalul partidei, românca a recunoscut că a avut probleme să se acomodeze cu condițiile de la Washington.
- Simona Halep, favorită 3 la Washington, va juca în runda următoare împotriva învingătoarei din partida Madison Brengle (SUA, 61 WTA) – Anna Kalinskaya (Rusia, 71 WTA, programată marți, 2 august, de la ora 17:00, în direct pe Digi Sport.
"Mă bucur să fiu aici, atmosfera e foarte frumoasă. M-am simțit binevenită, vă mulțumesc! Mi-a luat un pic mai mult timp să mă acomodez. Azi am avut ceva probleme, mă bucur că am reușit să închid meciul în două seturi.
A fost prima dată când am jucat aici, n-a fost ușor, dar sunt bucuroasă. Câteodată mă concentrez pe jocul adversarei, dar mai mult pe jocul meu. Am discutat cu antrenorul ce trebuie să fac, ce trebuie să îmbunătățesc.
Știu că nu există perfecțiune, dar pun multă presiune pe mine. Se mai întâmplă ca adversara mea să joace bine. Nu știi niciodată cum merge meciul. Astăzi am luat totul punct cu punct. M-am acomodat mai greu.
Am văzut că sunt mulți fani români. Nu știu vreun restaurant românesc în Washington, voi dacă știți (n.r. - râde), să mă ajutați", a spus Simona Halep.
- Precedentul meci oficial jucat de Simona Halep data din 7 iulie, când a fost învinsă de către Elena Rybakina în semifinale la Wimbledon, scor 6-3, 6-3.
VIDEO Rezumatul meciului Simona Halep - Cristina Bucsa 6-3, 7-5
Etichete: wta , simona halep , halep , washington , wta washington , cristina bucsa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții