Simona Halep, detalii despre accidentare. Mesaj pentru echipa sa
07.04.2020, 08:00Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep a dat detalii despre accidentarea care a ținut-o departe de terenurile de tenis, înainte ca sportul să fie oprit din cauza pandemiei de COVID-19. Campioana de la Wimbledon a evoluat ultima dată la Dubai, unde a și câștigat turneul.
Halep a anunțat faptul că s-a refăcut și poate face antrenamente normale. Simona susține că nu a început încă să folosească racheta și le transmite tutror că ”totul va fi bine”. Sportiva noastră are un mesaj și pentru echipa sa
”Salutare, tuturor! Vreau să vă dau detalii despre accidentarea mea. Piciorul arată bine. Am început să alerg, nu joc încă tenis, dar faptul că pot să fac antrenamente este un lucru bun.
Mi-e dor de echipa mea. Mi-e dor de jucători. Mi-e dor de toată lumea, mi-e dor de turnee.
Știu că este o perioadă dificilă pentru toți, dar dacă rămânem pozitivi, totul va fi bine, este foarte important să fim pozitivi. De abia aștept să călătoresc și să joc tenis din nou. Toate cele bune, vă pup.
Abia aștept să vă văd. Stați acasă pentru a fi în siguranță”, a fost mesajul transmis de Simona Halep, prin intermediul unui video postat pe rețelele de socializare.
??? pic.twitter.com/tC2QB52muK
— Simona Halep (@Simona_Halep) April 6, 2020
Simona Halep a vorbit despre viața în carantină
Halep a dezvăluit faptul că nu a mai ieșit din casă de trei săptămâni și a făcut publică ora la care se trezește dimineața. Simona se teme că situația se va agrava în România, în momentul în care vor veni mai mulți conaționali plecați în străinătate.
”Am 22 de zile de când nu am mai ieșit din casă. Mă trezesc pe la 10-11, fără alarmă, fără program, iau un mic dejun după care ies la o alergare în complex. Ne este permis să facem asta, pentru că e un complex rezidențial privat.
Apoi, revin în casă și fac exerciții pentru abdomen, pentru picioare. Lucrez în fiecare zi la condiția mea fizică și mă simt pregătită din acest punct de vedere.
În Romania, situația e destul de rea în acest moment. Totul s-a închis și se va înrăutăți, pentru că mulți oameni infectați vor veni în țară din Italia și va fi greu pentru spitale să managerieze problema.
Eu m-am autoizolat cu o săptămână înaintea impunerii carantinei, trăim vremuri grele, dar trebuie să acceptăm realitatea. Îmi e dor de circuit, de jucătoare și de toți oamenii implicați în organizarea lor.
Dar pot să vad și partea pozitivă a lucrurilor: sunt acasă din februarie; n-am stat atât acasă de mulți ani. E o viață diferită și încerc să mă bucur de ea”, a declarat Simona Halep la ”Podcastul legendelor tenisului”, acum câteva zile.
Etichete: simona halep , halep , accidentare halep , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții