Simona Halep, avertizată înainte de 2019! ”Trebuie să își gestioneze mai bine emoțiile”
12.12.2019, 16:04SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Annabel Croft i-a recomandat Simonei Halep să nu se lase păcălită de titlul de la Wimbledon. Fosta jucătoare susține că, fără performanța de la All England Club, ”Simo” rămâne cu un an sărac.
"Dacă dai la o parte titlul de la Wimbledon, 2019 nu a fost un an prea bun pentru românca în vârstă de 28 de ani, care trebuie să-și gestioneze mai bine emoțiile dacă vrea să aibă succes din nou", a spus Annabel Croft, citată de Tennis Head.
De altfel, și Simona Halep a admis în mai multe rânduri că anul 2018 a fost unul în care și-a propus să fie mai relaxată și să nu pună deloc presiune pe jocul ei. Pornind de aici, trofeul de la Wimbledon a fost un bonus, mai ales că a venit pe iarbă, suprafața pe care românca o preferă cel mai puțin.
Simona Halep participă la Adelaide International
Adelaide International, o competiţie combinată ATP şi WTA, va înlocui turneul Sydney International, care a fost retras din calendar pentru a se face loc viitoarei Cupe ATP, rezervată echipelor masculine.
"Când am auzit pentru prima oară despre acest turneu, am spus că voi participa cu siguranţă", a declarat Halep.
"Vreau să mă întorc la Adelaide pentru că îmi place foarte mult. Am doar amintiri minunate despre perioada petrecută acolo. Oamenii sunt foarte relaxaţi şi te fac şi pe tine să te simţi foarte relaxat" a adăugat Halep, care s-a antrenat anterior la Adelaide sub comanda lui Darren Cahill.
Etichete: simona halep , simona halep wimbledon , annabel croft
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții