Simona Halep a anunţat primul mare obiectiv, după reunirea cu Darren Cahill: "Ştiu că e greu, dar totul este posibil!"
23.09.2019, 13:52SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep - Barbora Strycova | Simona Halep (locul 6 WTA) a anunţat că Darren Cahill va face din nou parte din echipa sa, din sezonul următor. Participantă în acest moment la turneul de la Wuhan, românca a dezvăluit că primul obiectiv al acesteia, odată cu reunirea cu australianul, este să câştige Australian Open.
După triumflul de la Wimbledon, Simona şi-a stabilit un nou obiectiv pentru anul 2020. Sportiva vrea să cucerească în premieră Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului viitor. Un motiv în plus de a câştiga este faptul că Darren Cahill este australian, iar Simona vrea să îi facă bucuria de a fi câştigător în ţara proprie.
"Am în minte această posibilitate, trebuie să recunosc. Ştiu că e greu, dar după Wimbledon, simt că totul este posibil în această lume. Obiectivul meu principal pentru anul următor este să câştig Australian Open, pentru că Darren s-a întors şi sunt sigură că vrea să câştige la el acasă", a declarat Halep.
Fosta lideră mondială a mai declarat că actualul său antrenor are merite pentru succesul de la Wimbledon din acest an, chiar dacă, oficial, australianul nu a pregătit-o pe româncă de-a lungul turneului.
"Aşa cum ştie toată lumea, Darren nu a stat departe de cariera mea, în acest an. A fost tot timpul în spate şi m-a ajutat mult, mai ales la Wimbledon. Este parte a acelui succes, cu siguranţă", a încheiat Halep.
Simona Halep și Darren Cahill au întrerupt colaborarea în noiembrie 2018
Darren Cahill şi Simona Halep au anunțat, pe 9 noiembrie 2018, că nu vor mai colabora în sezonul viitor (n.r. 2019). Din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul a luat această decizie.
Omul care a dat o altă dimensiune jocului Simonei, cel care a învăţat-o să îşi gestioneze emoţiile, cel care a făcut-o numărul unu în lume şi cel care a dus-o spre cucerirea primului turneu de Grand Slam din carieră anunța că nu va mai continua alături de româncă.
"Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea", a anunţat Cahill, care a primit imediat un răspuns de la marea noastră campioană.
"Îţi mulţumesc atât de mult, Darren Cahill, pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând", a spus Halep.
Etichete: simona halep , simona halep turneu , darren cahill , simona halep obiective
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții