Reacția Simonei Halep, după eliminarea de la US Open: "Sunt dezamăgită!" Cu ce a surprins-o Taylor Townsend
30.08.2019, 09:27SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la US Open de către Taylor Townsend, scor 6-2, 3-6, 6-7 (4). La finalul partidei, marea noastră campioană s-a arătat dezamăgită de rezultat. În cazul unei victorii, Simona se putea duela în turul al treilea cu Sorana Cîrstea.
"Cred că a jucat extraordinar. A fost inspirată la fiecare minge. A venit mult la fileu şi nu a ratat mult. Este incredibil. În plus, returul meu a fost slab, pentru că nu am putut simţi ritmul unei stângace. Serviciul nu era foarte puternic, dar mingea se mişca prea mult şi nu o simţeam. Apoi cred că am jucat un pic cu tactica greşită. Ea a fost foarte aproape de fileu. Nu am fost deloc inspirată astăzi, dar am luptat. Sunt un pic supărată din cauza tacticii şi a modului în care am jucat.
Dar nu este o dramă. Ea a jucat foarte bine. A meritat victoria pentru că a dat totul şi nu s-a gândit la eşec. A crezut sută la sută. Am jucat de câteva ori împotriva ei şi ştiam cum joacă. Dar astăzi a schimbat. A mers la fileu, aşa că a fost un pic diferit. La un moment dat am pierdut ritmul în setul doi şi nu ştiam ce trebuie să schimb. La multe mingi ea a fost mult mai ispirată decât mine. Am jucat de fiecare dată acolo unde era ea. Nu am mai jucat niciodată cu cineva care să vină atât de des la fileu”, a spus Simona Halep.
Simona Halep: "Aveam așteptări de la mine!"
În cazul unei victorii, Simona Halep se putea duela în turul al treilea preliminar cu Sorona Cîrstea, care a învins-o pe Alina Bolsova, scor 3-6, 6-4, 6-2. În edițiile din 2017 și 2018 de la US Open, Simona Halep a fost eliminată de fiecare dată în primul tur.
“M-am obişnuit. Este al treilea an. Sunt dezamăgită. Aveam aşteptări de la mine, să fiu încrezătoare şi să simt jocul. Dar astăzi a fost diferit. Am fost foarte aproape. Amavut minge de meci. Însă uneori se întâmplă. Trebuie doar să privesc înainte. Sunt campioana de la Wimbledon, aşa că nu voi strica asta”, a mai spus Simona Halep.
Etichete: simona halep , sorana cirstea , taylor townsend , us open 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții