Rafael Nadal, anunț îngrijorător după eliminarea de la Brisbane
articol scris de Digi Sport05.01.2024, 17:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rafael Nadal (37 de ani, 672 ATP) a pierdut în 3 seturi, scor 1-2 (7-5, 6-7, 3-6), în fața lui Jordan Thompson (29 de ani, 55 ATP) în sferturile de finală ale turneului de la Brisbane.
Pentru Nadal a fost primul turneu oficial din circuit la care a participat, după ce ibericul a absentat aproximativ un an de zile din tenis din cauza unei accidentări.
Reacția lui Rafael Nadal, după eliminarea de la Brisbane
Rafael Nadal a avut probleme musculare în meciul cu Jordan Thompson. Marele campion a transmis că a simțtit dureri în aceeași zonă în care s-a accidentat la începutul lui 2023.
Atunci, Nadal a avut dureri la şoldul stâng la Australian Open, care i-au afectat deplasarea pe teren și evoluția per total. Cu toate acestea, n-a vrut să abandoneze din postura de campion en titre, însă a stat departe de terenul de tenis pentru aproape un an.
”Durerea este în același loc ca anul trecut. Sezonul trecut a fost șoldul, dar acum senzația a fost diferită. Sper doar că mușchii mei se recuperează. Am spus deja că sper să joc cât mai mult. Dacă nu mă voi simți bine, voi face noi teste.
Mă bucur că am putut să joc la Brisbane. Oponentul meu a jucat foarte bine și îl felicit. Sunt bucuros pentru cum a decurs săptămâna. Când lucrurile se complică, corpul nu știe cum să reacționeze. Trebuie să accept lucruri. Îmi doresc să mă antrenez pentru Australian Open.”, a declarat Rafael Nadal, citat de Marca.
Rafael Nadal a irosit 3 mingi de meci în partida cu Jordan Thompson
După ce a revenit de la 3-4 pentru adversar și s-a impus cu 7-5 în primul set, Rafael Nadal a întâmpinat probleme serioase în setul secund, pe care, în cele din urmă, spaniolul l-a pierdut la tiebreak.
Astfel, după ce cei tenismeni și-au câștigat game-urile pe propriul serviciu în setul al doilea, Nadal a irosit o minge de meci la scorul de 5-4 (la 40:30 pe serviciul adversarului), iar, în cele din urmă, al doilea act a intrat în tie break. Ulterior, ibericul a mai ratat două mingi de meci la 6-4 în tiebreak și i-a permis lui Thompson să câștige cel de-al doilea set cu scorul de 7-6 (8-6).
În cel de-al treilea set, Nadal a ”cedat” și a pierdut catergoric în fața australianului cu 3-6.
- Pentru a ajunge în sferturile turneului de la Brisbane, ”Rafa” Nadal a trecut de Dominic Thiem (30 de ani, 98 ATP), scor 2-0, și Jason Kubler (30 de ani, 102 ATP), scor 2-0).
Etichete: rafael nadal , brisbane , dureri musculare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții