Rafael Nadal a terminat finala de la Roland Garros cu lacrimi în ochi! ”Mi-e greu să explic. E un vis”
09.06.2019, 19:33La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rafael Nadal a câștigat trofeul de la Roland Garros pentru a 12-a oară în carieră. Ibericul l-a învins din nou pe Dominic Thiem (6-3, 5-7, 6-1, 6-1) și a oferit primele declarații, după un meci pe care l-a terminat cu lacrimi în ochi.
”Îl felicit pe Dominic. Cred și sper că va avea șansa să câștige un turneu de Grand Slam. Este un jucător foarte bun, are o pasiune pentru tenis. Îi felicit și pe cei din echipa lui.
E ceva deosebit. Mi-e greu să explic. E un vis. Mi-aduc aminte când am jucat aici prima oară, în 2005, nu-mi imaginam că voi reuși așa ceva, să câștig turneul și în 2019”, a spus Rafael Nadal, la interviu oferit pe teren, imediat după finală.
Rafael Nadal, la două trofee de rivalul Roger Federer
Pentru Rafael Nadal, acesta este al 18-lea trofeu de Grand Slam al carierei, el fiind acum foarte aproape într-un asemenea top de Roger Federer (20). Podiumul este completat de Novak Djokovic (15).
După acest turneu, Rafa (33 de ani) a ajuns la o performanță incredibilă: are 93 de victorii și doar două înfrângeri la Roland Garros. Singurii care se pot lăuda că l-au învins pe titanul spaniol sunt Robin Soderling (2009) și Novak Djokovic (2015).
Etichete: rafael nadal , roland garros , dominic thiem
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții