Prima reacţie a Simonei Halep după ce a aflat că o va întâlni pe Aryna Sabalenka în semifinale, la Stuttgart
articol scris de Digi Sport24.04.2021, 10:45
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep - Aryna Sabalenka, meci din semifinalele turneului WTA de la Stuttgart, se joacă în această seară, de la ora 19:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 2 şi LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Simona Halep - Aryna Sabalenka LIVE VIDEO | Ce spune sportiva noastră despre adversara ei
Sportiva noastră conduce cu 3-1 la "directe" şi spune că ştie la ce să se aştepte de la partida din această seară.
"Am jucat cu Sabalenka de multe ori şi ştiu la ce să mă aştept. Loveste foarte puternic, este foarte puternică. Aşa că trebuie doar să mă concentrez asupra jocului meu şi să încerc să o împing înapoi şi să fiu agresivă dacă pot", a spus Simona Halep, conform site-ului WTA.
Simona Halep, a doua favorită la Stuttgart, are 3-1 în meciurile directe cu Aryba Sabalenka. Sportiva din Belarus s-a impus în 2020, în sferturi la Adelaide, cu 6-4, 6-2, iar Halep a câştigat în 2018, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, în semifinale la Cincinnati în acelaşi an, cu 6-3, 6-4, şi anul trecut în sferturi la Dubai, cu 3-6, 6-2, 6-2.
Simona Halep - Aryna Sabalenka LIVE VIDEO | Ce spune sportiva din Belarus
Aryna Sabalenka a lăudat-o pe Simona Halep, înaintea confruntării din această seară.
"Este o jucătoare grozavă. Mâine voi face tot ce pot. Mă voi pregăti cât de bine pot pentru meciul de mâine. Trebuie să muncesc pentru fiecare punct, să fiu acolo de la început până la sfârşit, să fac tot posibilul”, a declarat Aryna Sabalenka.
Simona Halep - Aryna Sabalenka LIVE VIDEO | "Simo" nu mai are probleme la umăr
ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport, Simona Halep a afirmat că se simte foarte bine în acest moment și nu mai are nicio problemă la umăr.
"Nu am simțit durere nici azi, dar în continuare nu voi servi la putere maximă și cred că am jucat foarte bine după o perioadă foarte lungă. Învăț lecția când pierd un meci și încep să joc mai bine. Am avut încredere că pe zgură este șansa mea. Îmi place suprafața și mă simt mai bine pe zgură.
De la zi la zi am jucat mai bine, din punctul meu de vedere. Sper a treia oară să fie cu noroc și să mă calific în finală, terenul poate nu e preferatul meu, pentru că alunecă, dar e zgură, e un plus pentru mine. Dacă mâine voi lupta, am șansa mea să câștig", a spus Simona Halep, pentru Digi Sport.
Etichete: simona halep , wta stuttgart , aryna sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții