Prima reacție a lui Andrei Pavel după ce Simona Halep a pierdut locul 1 WTA
30.01.2019, 17:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a fost detronată din fotoliul de lider mondial și a ajuns până pe locul 3 WTA, după Australian Open. Fostul ei antrenor, Andrei Pavel, a comentat căderea pe care românca de 27 de ani a avut-o în clasament.
"Este foarte important să rămână sănătoasă în primul rând. Motivația o să vină acum iar. A stat numărul 1 și o să vrea sigur să revină acolo. Ea poate să revină, este cea mai bună jucătoare din lume", a spus Andrei Pavel.
Înaintea de primul Grand Slam al anului, Simona era pe primul loc al clasamentului mondial. Ea a picat însă pe locul 3, după ce a fost depășită de câștigătoarea de la Melbourne, Naomi Osaka, și de finalista de la Antipozi, Petra Kvitova.
Halep - Pavel, despărțire fără explicații
Plecarea "Cneazului" din stafful lui Halep a surprins, mai ales că Pavel a fost cel care a fost alături de Simona Halep într-unul dintre cele mai importante momente ale carierei. La turneul de la Beijing, românul a pregătit-o pe "Simo", în lipsa lui Darren Cahill.
După victorii obţinute cu Alison Riske, Magdalena Rybarikova, Maria Sharapova, Daria Kasatkina şi Jelena Ostapenko, Halep a urcat în premieră pe prima treaptă a ierarhiei WTA. Acesta a fost motivul care a făcut-o pe Halep să anunţe spre finalul anului 2017 că va continua colaborarea cu Pavel.
"Sunt sigură ca o sa fie bine cu Andrei Pavel. Eu l-am avut model, a fost idolul meu când aveam 10-12 ani. Acum a venit în echipa mea, va fi şi anul viitor. Cred că vom face o echipă bună. Cu Darren am vorbit despre asta şi el mi-a spus să îl luăm în echipă. Cred că voi progresa în continuare", spunea jucătoarea de 27 de ani, în noiembrie 2017.
Între timp, lucrurile se schimbaseră şi fostul jucător nu a mai avut un rol atât de important în stafful Simonei, fiind mereu în umbra lui Darren Cahill. Astfel, acesta a preferat să devină noul antrenor al lui Marius Copil.
Etichete: simona halep , andrei pavel , halep pavel , halep numărul unu wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții