Exclusiv Patrick Mouratoglou, despre detaliile care l-au convins să lucreze cu Simona Halep. “Până acum, totul este excelent”
articol scris de Digi Sport10.05.2022, 17:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, locul 21 WTA) și-a schimbat stilul de joc după începerea colaborării cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou (51 de ani), iar rezultatele sunt bune.
Patrick Mouratoglou, impresionat de Simona Halep: "A știut să-și utilizeze calitățile la maximum"
Miercuri, 11 mai, Simona Halep va juca împotriva americancei Danielle Collins (locul 9 WTA), în turul doi la Roma, în direct pe Digi Sport 2.
După turneul de la Madrid, când a fost eliminată în sferturi de către tunisianca Ons Jabeur, Simona Halep a remarcat progresul făcut sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou.
În replică, Mouratoglou s-a declarat încântat de colaborarea cu Simona Halep și a vorbit despre aspectele care l-au convins să lucreze cu românca.
Jurnalistul Digi Sport Gabriel Morariu l-a intervievat pe antrenorul francez la Roma, unde Simona Halep așteaptă meciul din turul doi.
"Ca de obicei, când este o colaborare nouă, vrei să vezi cum decurge, dacă există o încredere reciprocă, dacă este de succes. Este bine să ne oferim puțin timp. Dar până acum totul este excelent, din punctul meu de vedere. Sunt foarte fericit alături de Simona, o admir foarte mult, este incredibilă. Ce a realizat până acum este special, a fost lider mondial, a câștigat două turnee de Grand Slam.
Simt că este extrem de motivată să revină la cel mai înalt nivel, apoi să realizeze lucruri mai bune decât în trecut, dacă este posibil. Pentru mine, ca antrenor, este un vis să lucrez împreună cu o jucătoare care are acest istoric în circuit și această motivație.
Probabil că aveam mai multe opțiuni, dar nu mai eram pe “piață” de zece ani, pentru că am lucrat cu Serena Williams. M-am gândit, am luat legătura cu Simona și m-am gândit “Mi-aș dori să lucrez mai mult cu altă jucătoare decât cu ea?”. Răspunsul a fost că n-am găsit nicio altă jucătoare. Ulterior, n-a mai fost nicio discuție, pentru că nu voiam să mai fiu antrenor liber și nu am crezut că voi găsi o altă jucătoare încântătoare precum Simona.
Când era o adversară, am admirat-o foarte mult pe Simona. Era foarte greu de învins, datorită deplasării ei pe teren și datorită constanței în joc. Când Serena a jucat împotriva ei, știam că dacă nivelul de concentrare al Serenei scade foarte puțin, va avea imediat probleme. Simona a știut să-și utilizeze calitățile la maximum, nu mulți jucători pot reuși asta. Asta spune multe despre mentalitatea ei și despre conduita ei profesională", a spus Patrick Mouratoglou, într-un interviu pentru Digi Sport.
- Într-un interviu acord în exclusivitate jurnalistului Digi Sport Gabriel Morariu, Simona Halep a tras concluziile după victoria în fața lui Alize Cornet și a prefațat duelul cu Danielle Collins.
Etichete: roma , wta , simona halep , halep , wta roma , patrick mouratoglou , mouratoglou , halep mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții