Participarea Simonei Halep la Wuhan, sub semnul întrebării: "Au fost 24 de ore dificile"
24.09.2018, 13:07Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep s-a pregătit intens pentru turneul de la Wuhan, turneu care va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport, la care va intra direct în turul secund, unde o va întâlni pe slovaca Dominika Cibulkova (30 WTA). Într-o conferință de presă premergătoare acestei partide, liderul mondial a declarat că a simţit dureri la spate în timpul antrenamentului de duminică, efectuat cu Petra Kvitova, astfel că participarea ei la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan este sub semnul întrebării.
"Nu ştiu ce s-a întâmplat. Au fost 24 de ore dificile, sper să fiu pregătită mâine", a declarat Halep, care revine pe teren după o pauză de mai bine de o lună.
Simona Halep confirms her back ‘locked up’ at practice while she was hitting with Kvitova on Sunday.
— WTA Insider (@WTA_insider) 24 septembrie 2018
“I don’t know why it happened. It’s been a difficult 24 hours, but I hope to be ready tomorrow.” #WuhanOpen
Până în acest moment, de la Wuhan Open s-au retras Naomi Osaka, Magdalena Rybarikova şi Victoria Azarenka, din cauza unor probleme de sănătate.
Anul trecut, Simona Halep a părăsit turneul de la Wuhan în turul al doilea, în care de asemenea a fost acceptată direct. Ea a fost învinsă atunci de Daria Kasatkina, cu 6-2, 6-1.
La Wuhan, Simona nu va fi însoțită de Darren Cahill, care a luat o scurtă pauză, pentru a putea fi alături de familie. El va reveni alături de Halep pentru turneele de la Beijing și Singapore. Pentru turneul de la Wuhan, românca va fi pregătită de către Teo Cercel.
Turneul de la Wuhan (China) se desfășoară în perioada 23-29 septembrie şi va fi ÎN DIRECT la Digi Sport.
Etichete: halep wta , simona halep accidentare , halep wuhan , simona halep wuhan , halep probleme la spate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții