Roger Federer, la ATP Doha, după 405 zile de pauză / Foto: Getty Images

"Nu vreau să mă întorc pentru a juca în turnee secundare, într-un colţ pierdut!" Anunţul făcut de marele Roger Federer

articol scris de Digi Sport
02.04.2021, 14:51
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Fostul lider mondial Roger Federer, care a avut o scurtă apariţie în circuit la jumătatea acestei luni, după o absenţă de peste un an, a afirmat că doreşte să revină în competiţie cu un singur scop, acela de a participa la turnee importante şi a câştiga trofee.

Roger Federer: "Vreau să văd ce a mai rămas în rezervor"

"Voi încerca o ultimă lovitură, pentru a vedea ce a mai rămas în rezervor. Nu vreau să mă întorc pentru a juca în turnee secundare, într-un colţ pierdut. Am impresia că ştiu ce trebuie să fac pentru a reuşi. Există o parte de vis şi o parte de logică, este un vis logic", a declarat campionul elveţian într-un interviu acordat revistei de modă "Numero Homme".

Federer, care va împlini 40 de ani pe 8 august, şi-a reafirmat cu această ocazie ambiţiile: "Vreau să câştig turnee mari şi să mă lupt cu cei mai buni jucători din lume. Lucrez din greu pentru asta, chiar dacă nu vorbesc foarte mult despre acest lucru".

Roger Federer se află pe locul 6 ATP

Revenit luna aceasta în circuit, cu ocazia turneului ATP 500 de la Doha, Federer a fost învins în turul al doilea de georgianul Nikoloz Bashilashvili (6-3, 1-6, 5-7). El a anunţat apoi că a decis să revină la antrenamente, în vederea participării la competiţiile pe zgură şi pe iarbă din acest sezon.

El nu a precizat deocamdată când îşi va face din nou apariţia în competiţie, însă elveţianul ar putea disputa următorul meci oficial la Roland Garros, în luna mai.

Aflat în prezent pe locul 6 în clasamentul ATP, Roger Federer s-a referit la ultimele luni complicate, marcate de accidentarea sa şi de pandemie, o perioadă în care a început o viaţă mai "normală".

"A fost frumos să mă întorc în ţara mea, unde nu petrec, în general, mai mult de trei luni pe an. În viaţa mea de tenisman eu iau deciziile importante, iar oamenii gestionează probleme zilnice în locul meu. Acum, am fost foarte fericit să stabilesc detaliile cu soţia mea, să mă gândesc la lucruri pentru copii, grădină, casă...", a dezvăluit el.

La începutul acestei săptămâni, Roger Federer a devenit în mod oficial noul ambasador al turismului din ţara sa, după ce a semnat un acord pe termen lung cu Switzerland Tourism (ST).

Etichete: roger federer


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali nu l-a menajat pe Vlad Chiricheș, după meciul de la Botoșani: ”El crede că aici e la Real Madrid”

Exclusiv De ce nu a plecat Ianis Hagi de la Rangers. Florin Prunea a spus-o în direct la TV

Ioan Varga, anunț despre transferul lui Louis Munteanu: ”Îl vor”

Rodri, la Real Madrid? Declarații măgulitoare ale fotbalistului la adresa ”Galacticilor”

Citeşte şi

"Vreau doar să ştii că vechiul tău prieten este încă aici!" Roger Federer, mesaj tulburător pentru Rafael Nadal

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

România a scăpat de cele mai tari adversare în drumul spre Mondiale! Lista completă a echipelor cu care nu putem pica la tragerea la sorți citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”