Getty Images // Simona Halep, în cadrul unei conferinţe de presă

"Nu ştiu cine e Halep şi nu mă interesează!". Realitate e incredibilă, după succesul de la Roland Garros

16.06.2018, 17:41
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Simona Halep este cea mai populară sportivă a României. Totuşi, acest lucru nu este scos în evidenţă şi de vecinii din Constanţa ai sportivei de 26 de ani. Cea mai bună jucătoare a lumii a ales să îşi construiască o vilă într-o zonă în care se află doar oameni modeşti, mulţi dintre ei având case dărăpănate, susţine wowbiz.ro.

Astfel, vecinii ei nu sunt deloc interesaţi de performanţele Simonei: "Am auzit de Simona! O felicit, dar eu n-am văzut nicio partidă că nu mai avem televizor. L-au spart cei mici şi n-am avut bani să luăm altul", a comentat unul dintre oamenii din cartierul unde locuieşte Halep.

"Nu ştiu cine e doamna asta şi nici nu mă interesează, că nu-mi plăteşte ea mâncarea şi medicamentele", a completat o femeie aflată în apropiere, pentru sursa citată.

Simona Halep (26 de ani) traversează, fără îndoială, cel mai bun moment al carierei, cel puțin până acum. După ce a câștigat primul ei Grand Slam, la Roland Garros, și după finala de la Australian Open, sportiva noastră are toate motivele să fie mândră pentru că și conturile sale s-au tot umplut în această jumătate de an a lui 2018.

Cea mai bună jucătoare de tenis a lumii a strâns până acum, potrivit unui top realizat de WTA, 5,34 de milioane de dolari, fiind urmată de Caroline Wozniacki, cu 3,76 milioane de dolari, în timp ce ultima poziție a podiumului e ocupată de finalista Openului Frantei, Sloane Stephens, cu 2,92 milioane de dolari.

Etichete: simona halep , roland garros , halep , halep roland garros


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali a venit cu replica pentru Valeriu Iftime: ”Se ruga să nu câștige”

Mircea Lucescu a răbufnit, după ce Suedia și Kosovo s-au aliat împotriva Românei: ”Inadmisibil”

Barcelona nu vrea să-l piardă pe Lamine Yamal. Ce clauză uriașă îi pune în contract

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Citeşte şi

Video Germania - Canada 2-0, Cupa Davis. Germanii vor întâlni Olanda în semifinale

Superb! Gestul făcut de Simona Halep față de Rafael Nadal, în ziua în care spaniolul s-a retras din tenis

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kosovo și-a aflat următoarea adversară după circul din România. Unde a fost trimisă să joace de UEFA citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”