"Nu am mai văzut un asemenea popor!" Patrick Mouratoglou, cucerit definitiv de fanii români
articol scris de Digi Sport15.08.2022, 11:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a reușit să o învingă pe Beatriz Haddad Maia (26 de ani, locul 24 WTA), duminică, scor 6-3, 2-6, 6-3, în finala turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto (Canada).
Patrick Mouratoglou, impresionat de fanii români de la Toronto
Galerie Foto
Patrick Mouratoglou (52 de ani) a fost alături de sportiva noastră în ultimul act de la Rogers Cup. Antrenorul francez a postat, după succesul elevei sale, un mesaj, pe rețelele sociale.
"În primul rând, vreau să le mulțumesc călduros incredibililor fani români din tribune, care au încurajat-o pe Simona pe parcursul unei săptămâni încheiate cu o victorie. Nu am mai văzut un asemenea popor, care să își sprijine atât de puternic campioana, în toată lumea.
În al doilea rând, vreau să le mulțumesc celor din echipă care au fost aceste zile alături de Simona.
În al treilea rând, vreau să o felicit pe Simona. Ai fost un competitor incredibil toată săptămâna și ai demonstrat încă o dată de ce ai o carieră implacabilă. Încă o dată, este o onoare pentru mine să fiu alături de tine. Este primul nostru titlu împreună și este unul mare, cu 18 din primele 20 de jucătoare din Top WTA la start. Înseamnă mult și ne face să ne dorim mai mult. Luni, vei reveni în Top 10, o nouă bornă. Felicitări!", a scris Patrick Mouratoglou, pe Instagram.
FOTO Simona Halep, asaltată de fani și protejată de bodyguarzi. Mouratoglou: ”Doar românii, vă rog”
Galerie Foto
După finala de la Toronto, când a ieșit de la vestiare, Simona a avut parte de o surpriză plăcută. Mulți români, rezidenți în Toronto, care au fost prezenți la finală, dar și la turneu, au așteptat-o pe campioana noastră pentru o sesiune de autografe și fotografii.
Halep a părut emoționată de această surpriză și a încercat să mulțumească pe toată lumea, mai ales că în zonă nu erau numai români. Pentru a face față mulțimii, bodyguarzii au intervenit pentru a o proteja pe Halep. Chiar și Patrick Mouratoglou, antrenorul ei a spus la un moment dat: ”Doar românii, vă rog!”.
VIDEO Simona Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia în finala de la Toronto
Etichete: simona halep , toronto , patrick mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții