Nick Kyrgios, trimis la psiholog de ATP şi scos din circuit pentru 16 săptămâni! Anunţul oficial al federaţiei
26.09.2019, 14:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nick Kyrgios (locul 27 ATP) şi-a aflat pedeapsa pentru incidentele recente. ATP a decis sancţiunile pentru remarcile jignitoare la adresa arbitrului, dar şi pentru ieşirile necontrolate din meciul cu Khachanov, de la Cincinatti.
Australianul a fost exclus timp de 16 săptămâni din circuitul ATP şi amendat cu 25.000 dolari, dar ambele sancţiuni sunt cu suspendare. Acestea se pot activa oricând, odată cu următoarea abatere a acestuia în următoarea perioadă de supraveghere, stabilită la şase luni.
"În urma investigaţiei noastre, am găsit un anumit model de comportament în ceea ce priveşte abuzurile verbale împotriva oficialilor sau spectatorilor în ultimele 12 luni", a precizat ATP.
Federaţia i-a impus lui Kyrgios, de asemenea, să aibă alături un psiholog la fiecare turneu unde va juca şi să consulte obligatoriu un expert în managementul comportamental. Pentru incidentul de la Cincinatti, sportivul de 24 de ani a fost deja amendat cu 113.000 de dolari.
Mai mult decât atât, ATP a anunţat că a investigat şi comentariile făcute de Kyrgios la US Open, când a declarat că federaţia este coruptă.
"În urma unei clarificări făcute de jucător, am decis că incidentul nu constituie o ofensă majoră la adresa ATP şi nu a decis sancţiuni adiţionale", a mai precizat federaţia.
Nick Kyrgios a făcut scandal la Cincinnati
Scandalul a început în setul secund, când, la 4-4, arbitrul i-a atras atenția să servească mai repede, moment în care australianula răbufnit și a "dezgropat" războiul său mai vechi cu Rafael Nadal.
"Spune-mi, Rafa joacă la fel de repede? E amuzant. Rafa joacă atât de rapid? E hilar. Dacă Rafa joacă atât de rapid, eu mă retrag. O mizerie absolută...o rușine. Arată-mi niște imagini că Rafa joacă atât de rapid acest game. Dacă găsești, eu închid gura și nu mai vorbesc niciodată", a spus jucătorul de 24 de ani.
Apoi, Kyrgios a continuat să vocifereze tot restul meciului.
"Băi, cartofule!", a fost una dintre replicile sale, fiind penalizat cu un punct.
"Ești cel mai prost arbitru din istorie. De fiecare dată când joc, el face rahaturi stupide. Mereu!", a spus Kyrgios.
Etichete: nick kyrgios , kyrgios suspendare , kyrgios atp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții