Nick Kyrgios, rănit în timpul unui jaf armat! Agentul jucătorului de tenis a dezvăluit totul
articol scris de Digi Sport18.05.2023, 13:09
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Nick Kyrgios (28 de ani, locul 26 ATP) a suferit o rană la picior în urma unui jaf armat. Din cauza acestei probleme medicale, australianul ratează Grand Slam-ul pe zgură de la Roland Garros.
Nick Kyrgios s-a rănit la picior, după ce locuința lui a fost atacată de hoți
Mama lui Nick Kyrgios fost ameninţată cu arma de un individ la Canberra, lângă locuinţa tenismenului. Atacul s-a soldat cu furtul maşinii lui Nick Kyrgios, la începutul acestei luni.
Agentul lui Nick Kyrgios, Daniel Horsfall, a dezvăluit că nu știe exact cum s-a rănit Kyrgios, dar probabil în timp ce se grăbea să ajungă la mama lui, care striga după ajutor.
Rana lui Nick Kyrgios este la degetul mic de la piciorul stâng şi l-a împiedicat pe jucătorul australian să se antreneze.
“În timpul incidentului din 1 mai, ei au fost ţinta unui jaf armat, la casa lor. Cu toate lucrurile care se întâmplau, Nick s-a rănit la partea laterală a piciorului stâng. Nu ştim cum. Practic a fost un regres de două săptămâni şi jumătate în ce priveşte programul său de pregătire pentru revenirea în teren, credeam noi la acest Grand Slam (n.r. – Roland Garros).
Nick nu putea aluneca, nu putea intra pe teren, pentru că de fiecare dată când se încălţa şi se mişca rana se redeschidea. Genunchiul lui, cel puţin până acum, este într-o formă grozavă, operaţia a decurs bine. Fizic, este la un nivel fantastic, a ajuns la ultima fază de recuperare şi s-a întâmplat acest accident ciudat“, a spus Horsfall.
Nick Kyrgios nu a comentat incidentul pe reţelele de socializare, limitându-se să spună că nu a dormit prea mult şi că “s-a luptat puţin”.
Turneul de la Roland Garros, la care Nick Kyrgios nu poate participa, se desfăşoară între 28 mai şi 11 iunie.
Nick Kyrgios a scăpat de condamnare pentru agresiune
La începutul lunii februarie, Nick Kyrgios a scăpat de o condamnare deși a pledat vinovat pentru agresarea fostei sale iubite, Chiara Passari.
Galerie Foto
Tribunalul din Canberra consideră că fapta lui Kyrgios reprezintă “un gest stupid şi singular”. Judecătoarea Beth Campbell a clasat cazul, declarând că jucătorul a acţionat greşit, dar infracţiunea nu a fost planificată sau premeditată.
Prezent la audiere, finalistul de la Wimbledon 2022 a recunoscut că şi-a agresat fosta prietenă, Chiara Passari, pe 10 ianuarie 2021, trântind-o la pământ după o ceartă aprinsă.
Într-o declaraţie citită în cursul audierii, Chiara Passari a susţinut că a suferit un grav traumatism de pe urma incidentului, o importantă pierdere în greutate şi a rămas traumatizată zi şi noapte, incapabilă să doarmă.
Psihologul Sam Borenstein a explicat că Nick Kyrgios suferea de o depresie gravă şi cronică, cauzând gânduri autodistructive, insomnii, agitaţie şi un sentiment de vinovăţie.
Conform lui Borenstein, starul tenisului ar fi recurs chiar şi la alcool pentru a face faţă situaţiei, dar ulterior starea sa mentală s-a îmbunătăţit.
Într-un mesaj transmis presei, Nick Kyrgios și-a cerut scuze în mod public pentru comportamentul său violent și a vorbit despre sănătatea mintală.
"Respect decizia de astăzi și sunt recunoscător instanței pentru că a respins acuzațiile fără condamnare. Nu mă aflam într-un loc bun când s-a întâmplat acest lucru și am reacționat în fața unei situații dificile într-un mod pe care îl regret profund.
Știu că nu m-am comportat OK și îmi cer scuze, sincer, pentru suferința pe care am provocat-o.
Sănătatea mintală este ceva complicat. Viața poate părea sufocantă. Am descoperit că, dacă obțin ajutor și muncesc pentru dezvoltarea mea, pot să mă simt mai bine și să fiu un om mai bun", a scris Kyrgios.
Etichete: atp , nick kyrgios , kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții