Nici Elina Svitolina, nici Serena Williams! Jucătoarea de care s-a temut cel mai mult Simona Halep la Wimbledon a fost alta
15.07.2019, 11:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep (27 de ani - locul 4 WTA), a oferit un interviu celor de la Wimbledon, după meciul fabulos făcut de sportiva noastră. Tehnicianul a vorbit despre traseul sportivei, despre sentimentul extraordinar de a juca pe iarba londoneză, dar a dezvăluit și cine a fost adversara de care Simona s-a temut cel mai mult.
”Este incredibil, când am început să antrenez, doar visam. Am învățat meserie de la Gunther Bosch, antrenorul lui Boris Becker, care a devenit antrenor mare aici, iar Becker a câștigat prima dată în 1985, cred.
Visam, dar nu mă gândeam niciodată la Wimbledon, pentru că noi, în România, jucăm mai mult pe zgură, nu suntem atât de obișnuiți cu iarba. Totuși, văzând-o pe Simona în trecut cât de bine a jucat aici, am știut tot timpul că poate avea rezultate bune la acest turneu, pentru că jocul ei este apropiat de cel pe iarbă. Este incredibil nu doar succesul, ci și modul în care a jucat. Nu a jucat Serena slab. Serena a evoluat incredibil, Simona și-a câștigat meciul de una singură”, a spus Daniel Dobre.
Daniel Dobre a explicat de ce tabloul Simonei Halep a fost foarte dificil
Antrenorul Simonei a vorbit despre toate adversarele pe care românca le-a întâlnit la Wimbledon și a dezvăluit de care dintre ele s-a temut cel mai tare: ”Eram la Eastbourne, jucam semifinala de dublu când s-a stabilit tabloul. Când l-am văzut, i-am spus prietenulu meu, Teo Cercel, preparatorul fizic, că este foarte greu. Mai întâi, Tsurenko a învins foarte multe jucătoare bune, apoi Buzărnescu nu mai jucase contra ei, se puteau întâlni două jucătoare din România în turul secund, apoi Azarenka, o jucătoare cu mare foame de performanță și care joacă foarte bine”.
”În mod normal cine urma? Keys, dar a fost Gauff. Emoționant, incredibil! Apoi a urmat Shuai Zhang, în fața căreia pierduse, de acest meci s-a temut cel mai mult. Svitolina, împotriva căreia toate meciurile au durat trei ore. Dacă vezi, poți spune că numele mari au fost eliminate, dar tabloul nu a fost ușor. Cu fiecare meci trecut a jucat tot mai bine și a fost tot mai încrezătoare. A păstrat pentru final cel mai bun joc!”
Daniel Dobre, vrăjit de sentimentul de la Wimbledon
Daniel Dobre consideră că titlul Simonei de la Wimbledon este cel mai mare succes al lor: ”Cred că Wimbledon... De fapt, fiecare titlu de Grand Slam este uriaș, să spunem așa, dar Wimbledon, prin prisma tradiței... Când te uiți în jur, totul este incredibil. De aceea cred că realizarea cea mai mare pe care o putem avea este titlul de la Wimbledon. Când vii aici, poți scăpa de toți demonii, poți juca foarte relaxat.
Te motivează tot ce este, tradiția aici te motivează foarte mult. Cred că lucrurile astea au contat foarte mult pentru felul în care Simona s-a simțit și a jucat aici. Oricum, s-a descurcat excelent!”, a încheiat antrenorul.
Etichete: wimbledon , serena williams , wta , simona halep , halep , elina svitolina , daniel dobre
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții