Nadal, încă o victorie fără set pierdut la Australian Open
20.01.2019, 09:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rafael Nadal s-a calificat fără mari emoţii în sferturile de finală ale primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
După succesul cu favoritul publicului, Alex De Minaur, al doilea tenisman al lumii l-a umilit în primele două seturi pe cehul Tomas Berdych, fost număr 4 mondial, scor 6-0, 6-1.
Locul 57 ATP a rezistat mai bine în actul al treilea, unde a cedat după un tie-break pierdut cu 4-7.
Rafael Nadal va juca în sferturi cu Frances Tiafoe
Nadal rămâne fără set pierdut la actuala ediţie de la Melbourne şi va juca pentru un loc în semifinale cu americanul Frances Tiafoe, care l-a învins în patru seturi, 7-5, 7-6 (6), 6-7 (1), 7-5, pe bulgarul Grigor Dimitrov.
Câştigător a 17 trofee de Grand Slam, Nadal speră să devină primul tenisman din era Open campion de cel puţin două ori la fiecare turneu de asemenea rang. Singurul său triumf de la Melbourne datează din 2009.
În urmă cu trei ani, Berdych a pus punct unei serii de 17 eşecuri consecutive contra ibericului cu o victorie în minimum de seturi. Nadal are acum 20 de victorii în 24 de dueluri directe cu Berdych.
Etichete: rafael nadal , tomas berdych , nadal australian open , australian open 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții