Nadal, în marș spre al 11-lea trofeu la Roland Garros! L-a spulberat pe Pella, iar ultimul set pierdut e din 2015
31.05.2018, 20:04SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Rafael Nadal (31 de ani, locul 1 ATP) l-a învins joi în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros pe argentinianul Guido Pella (28 de ani, locul 78 ATP), în 3 seturi, 6-2, 6-1, 6-1.
"Am făcut un meci foarte bun astăzi, mult mai agresiv ca cel din primul tur, sunt mulţumit de cum am evoluat", a spus Nadal, de 10 ori câştigător al turneului de pe zgura pariziană.
Sportivul spaniol a ajuns la 31 de seturi consecutive câștigate la Roland Garros. Ultima dată când a pierdut un set pe zgura pariziană a fost în 2015, când era eliminat în faza sferturilor de finală de Novak Djokovic. La ediția din 2016 s-a retras după două victorii clare, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii stângi, iar în 2017 a câștigat trofeul fără să cedeze vreun set. 2018 a început la fel de bine pentru jucătorul supranumit "Regele zgurii", care a trecut acum de Simone Bolelli (6-4, 6-3, 7-6) și de Guido Pella în primele două meciuri.
Nadal îl va întâlni în turul 3 pe francezul Richard Gasquet (31 de ani, locul 32 ATP), jucător pe care l-a întâlnit o singură dată la Roland Garros, în 2005. Gasquet a trecut tot joi, cu 6-2, 3-6, 6-3, 6-0, de tunisianul Malek Jaziri.
"Știm cu toții ce tip de campion este Nadal, dar vreau să intru pe teren și să dau tot ce am mai bun. E o tragere extraordinară pentru mine, voi juca pe terenul central. Vreau să fac un meci bun. Depinde numai de mine să găsesc soluțiile. Odată, la Basel, am avut un meci foarte strâns și am găsit o cale", a spus Gasquet.
Etichete: nadal , rafael nadal , roland garros , nadal roland garros , nadal tenis , roland garros halep , rafael nadal trofeu , nadal zgura , nadal pella , rafael nadal trofeu roland garros , rafael nadal paris , roland garros rafael nadal , nadal garros , v 2018 , roland garros 2018 halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții