Video Mihaela Buzărnescu a pierdut în calificările pentru Australian Open, dar încă poate participa la turneu
articol scris de Digi Sport14.01.2021, 14:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mihaela Buzărnescu a ratat calificarea la Australian Open, dar jucătoarea din țara noastră va pleca la Melbourne și are asigurată participarea la cele două turnee transmise în luna februarie de Digi Sport.
Mihaela Buzărnescu le-a învins în calificările pentru Australian Open pe Lara Arruabarrena și pe Claire Liu, însă a cedat în ultimul tur. Miki a condus cu 6-2 5-2 în fața americancei Whitney Osuigwe, însă tânăra de doar 18 ani a întors soarta meciului în favoarea ei și s-a impus cu 6-2 în actul decisiv.
Mihaela Buzărnescu este una dintre cele 6 Lucky Loser care speră să joace la Australian Open
Nu totul este negru pentru Mihaela. Ea este una dintre cele 6 jucătoare care vor ajunge în Australia din poziția de Lucky Loser.
În cazul în care vor apărea retrageri din rândul sportivelor calificate direct pe tabloul principal de la Australian Open, Miki va putea ocupa unul dintre aceste locuri. În acest fel, totalul româncelor participante la primul Grand Slam al anului ar urca la şase.
Până acum, sigure de locul lor pe tablou sunt Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Ana Bogdan.
După ce va efectua carantina de 14 zile de la Melbourne, Buzărnescu va lua startul în calificările turneelor WTA de la Antipozi. Două întreceri WTA vor avea loc în complexul Victoria Park, în perioadele 31 ianuarie - 6 februarie, respectiv 13-19 februarie. Ambele turnee din Australia vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport.
Etichete: mihaela buzărnescu , australian open , lucky loser
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții