Mesajul în limba română transmis de Emma Răducanu înaintea plecării de la Cluj-Napoca
articol scris de Digi Sport30.10.2021, 14:23
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Emma Răducanu a încheiat Transylvania Open în faza sferturilor de finală, unde a cedat la Marta Kostyuk, 2-6, 1-6.
A doua zi după meci, Emma Răducanu a plecat de la Cluj-Napoca, nu fără să transmită un mesaj, prin intermediul contului personal de Instagram.
Galerie Foto
Mesajul în limba română transmis de Emma Răducanu înaintea plecării de la Cluj-Napoca
”Ciao, ciao. Mă voi odihni și voi deveni și mai bună în curând. Privesc cu entuziasm către viitor”, a scris, în limba engleză, Emma Răducanu, pe Instagram.
În finalul mesajului, Emma Răducanu a scris și câteva cuvinte în limba română: ”Mi-a plăcut mult să fiu aici, un turneu foarte bine organizat”.
Emma Răducanu a făcut două meciuri solide în primele tururi de la Transylvania Open, unde a trecut de Polona Hercog, 4-6, 7-5, 6-1, și Ana Bogdan, 6-3, 6-4, dar în sferturi nu a avut multe șanse în fața Martei Kostyuk, care s-a impus în mai puțin de o oră.
Ce urmează pentru Emma Răducanu după eliminarea de la Transylvania Open
Următorul, și ultimul, turneu la care Emma Răducanu va participa în 2021 este cel de la Linz, programat în perioada 6 - 12 noiembrie.
La competiția din Austria va participa și Simona Halep, sportivă pe care Emma Răducanu ar fi întâlnit-o în semifinalele Transylvania Open, dacă ar fi învins-o pe Marta Kostyuk.
Etichete: emma raducanu , transylvania open
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții