Video Buzărnescu - Ostapenko 6-2, 5-4. "Miki" e în turul 2 la Roma, după un abandon ciudat al letonei. Begu, eliminată
14.05.2019, 18:30Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Roma după un meci excelent în compania Jelenei Ostapenko, care a abandonat când scorul era 6-2, 5-4 în favoarea româncei. Mihaela mai avea nevoie de doar 2 puncte pentru un succes pe teren, însă adversara sa i-a furat bucuria victoriei.
Locul 29 în lume, Buzărnescu a început lansat partida contra fostei câştigătoare de la Roland Garros.A condus cu 4-0 şi a încheiat primul set cu al treilea break în în faţa letonei. Al doilea act a fost însă mai echilibrat - cele două au cedat o singură dată pe propriul serviciu, iar momentul curios s-a petrecut în game-ul al 10-lea, când Buzărnescu câştigase primul punct pe serviciul adversarei clasate pe 27 în ierarhia WTA.
Ostapenko s-a prăbuşit pe bancă înainte de ceea ce ar fi putut fi ultimul game al partidei, dând semne că suferă. A urmat o discuţie destul de lungă cu medicul şi cu arbitrul de scaun, în care letona dădea de înţeles că ar dori să ia o pauză. Parlamentările s-au încheiat însă fără ca letona să se retragă la vestiar - meciul s-a încheiat, iar Mihaela Buzărnescu merge mai departe şi o va întâlni în turul următor pe nemțoaica Julia Goerges.
Jucătoarea din Germania, locul 18 WTA, a trecut în primul tur de Su-Wei Hsieh cu 6-3, 6-4. Va fi a doua confruntare dintre Buzărnescu şi Goerges, după ce anul trecut nemţoaica s-a impus la Doha cu 6-2, 6-2.
UPDATE Ora 18:07. Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko 6-2, 5-4. Letona se duce pe bancă și pare că e accidentată, cerând ajutorul medicului. După câteva momente de discutat între medic, jucătoare și arbitru, Ostapenko decide să abandoneze. Mihaela s-a calificat în turul 2, acolo unde o va întâlni pe nemțoaica Julia Goerges.
UPDATE Ora 18:00. Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko 6-2, 3-3, 30-40. Punct superb reușit de Mihaela, care i-a pus o "scurtă" letonei, însă aceasta a ajuns la minge, dar Miki a fost pe fază și a returnat perfect.
UPDATE Ora 17:31. Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko 6-2. Miki încheie setul cu break, după o greșeală a letonei.
UPDATE Ora 17:10. Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko 3-0. Românca a început meciul în forță și a profitat de mai multe greșeli a letonei.
UPDATE Ora 16:53. Mihaela Buzărnescu - Jelena Ostapenko 0-0. A început partida
Irina Begu (28 de ani, 113 WTA) a a fost învinsă de rusoaica Daria Kasatkina (22 de ani) cu 6-2, 7-6 (5), marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 3.452.538 dolari, transmis în EXCLUSIVITATE pe canalele Digi Sport.
Rusoaica, aflată pe locul 21 în lume, s-a impus după o oră şi 35 de minute de joc. Irina Begu a condus în setul secund cu 3-0 și 5-2, dar nu a reuşit să îşi adjudece setul. Sportiva noastră a confirmat astfel complexul pe care îl are faţă de Kasatkina, care conduce cum 7-1 în meciurile directe. De remarcat că singura victorie a româncei a venit chiar la Roma, în 2016, în optimi, cu 6-1, 6-4.
Irina Begu va primi un cec de 7.879 euro şi 31 de puncte WTA.
Kasatkina va juca în turul al doilea cu Katerina Siniakova (Cehia).
UPDATE Ora 12:49. Irina Begu - Daria Kasatkina 2-6, 6-7! O oră și 35 de minute a ținut partida. Irina a scăpat și setul secund printre degete. Begu a început foarte bine, a ajuns să conducă cu 5-2 și a avut trei mingi de set! Din acel moment, Kasatkina a jucat numai bine și a câștigat pe linie.
UPDATE Ora 12:49. Irina Begu - Daria Kasatkina 2-6! A început setul secund.
UPDATE Ora 12:46. Irina Begu - Daria Kasatkina 2-6! Sportiva noastră a pierdut destul de clar primul set. Irina nu a reușit să se concentreze, loviturile nu i-au ieșit, mai ales pe propriul serviciu, greșeli ce au fost taxate prompt de către adversara ei.
Totuși, prima jumătate a setului a fost una echilibrată. Totul s-a rupt pentru Begu la game-ul de 3-2, atunci când sportiva noastră a avut trei șanse de rebreak, ratate!
UPDATE Ora 12:10. Irina Begu - Daria Kasatkina 0-0. A început meciul
UPDATE Ora 12:05. Irina Begu - Daria Kasatkina. Cele două jucătoare se află la încălzire.
Trei românce atacă trofeul de la Roma anul acesta. Simona Halep, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu încep aventura la Foro Italico, turneu transmis în exclusivitate de Digi Sport.
Prima care intră în arenă este Irina Begu care o înfruntă pe Daria Kasatkina de la ora 12.00. Begu are o singură victorie în faţa rusoaicei, la Roma în 2016, ediţie la care jucătoarea noastră a înregistrat cea mai bună performanţă - a pierdut în semifinale în faţa Serenei Williams. În rest, Kasatkina, locul 21 în lume s-a impus de 6 ori, ultima oară pe zgura de la Charleston, scor 6-1, 6-2.
Meci dificil şi pentru Mihaela Buzărnescu în primul tur la Foro Italico. O va întâlni pe Jelena Ostapenko, care conduce cu 2-1 în scorul duelurilor directe. Dacă ar reuşi un parcurs bun, Miki ar putea da în optimi peste principala favorită, Naomi Osaka, pentru a o ajuta pe Simona Halep să redevină lider mondial. Meciul cu letona din primul tur este programat în jurul orei 16.00.
Halep, gata de revanşă la Roma
Revenită pe locul al doilea în clasamentul WTA, Halep are din nou şansa să preia poziţia de lider - trebuie însă să câştige turneul, iar Osaka sa nu treacă de turul trei. La Roma, Simona a jucat finala în ultimii doi ani, dar a fost învinsă de Elina Svitolina de fiecare dată. Acum, a doua jucătoare a lumii intră în turul secund, iar adversara se va alege dintre Barbora Strycova şi Marketa Vondrousova.
"Nu am mari aşteptări, însă simt bine jocul la Roma, am jucat bine în fiecare an, vreau doar să merg acolo şi să dau tot ce pot şi să câştig meciuri", a spus Halep înainte de turneu.
Roma este singurul turneu important care se joacă pe zgură ce-i lipseşte din palmares româncei. Turneul din capitala Italiei este considerat punctul din care a început ascensiunea sa - în 2013, venită din calificări, Simona a reuşit să ajungă până în penultimul act, după ce a învins nume mari. Serena Williams a fost cea care a învins-o în semifinala de atunci.
Turneul de la Roma poate fi urmărit pe Digi Sport în perioada 14-20 mai.
Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , irina begu , wta roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții