Irina Begu merge în ultimul tur al calificărilor la Ostrava, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au pierdut
articol scris de Digi Sport17.10.2020, 19:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Irina Begu a acces în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului WTA de la Ostrava (Cehia), dotat cu premii totale de 528.500 de dolari, după ce s-a impus în trei seturi în faţa rusoaicei Varvara Graciova, 6-7 (5/7), 6-2, 6-1.
Învingătoare după două ore de de joc, Irina Begu este pe poziţia a 76-a în ierarhia internaţională, cu 20 de locuri mai sus decât Varvara Graciova. Românca se va duela pentru un loc pe tabloul principal cu Cori Gauff, una din marile speranţe ale tenisului american (16 ani, 55 WTA).
Irina Begu merge în ultimul tur al calificărilor la Ostrava, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan au pierdut
Spre deosebire de Begu, alte două românce, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan, au fost învinse în primul tur al calificărilor de la Ostrava.
Sorana Cîrstea (88 WTA) a cedat în faţa jucătoarei spaniole Paula Badosa (69 WTA), învingătoare în două seturi, 6-3, 6-3, după circa o oră şi 20 de minute.
Ana Bogdan, locul 92 mondial, a fost învinsă de altă reprezentantă a Spaniei, Sara Sorribes Tormo (73 WTA), cu 6-4, 6-4.
Deşi Bogdan a pierdut în două seturi, meciul a fost echilibrat, încheindu-se după mai bine de două ore. Sara Sorribes Tormo, 73 WTA, a fost învinsă recent de Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, în primul tur la Roland Garros (6-4, 6-0).
Meciurile de pe tabloul principal din cadrul turneului de la Ostrava vor începe luni.
Agerpres
Etichete: wta , sorana cirstea , irina begu , ana bogdan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții