”În mod normal, nu facem asta”. Momentul ”unic” care va avea loc cu Novak Djokovic și Roger Federer în prim-plan
articol scris de Digi Sport22.09.2022, 11:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Roger Federer se va retrage din tenisul profesionist săptămâna aceasta, cu ocazia competiţiei Laver Cup, la care va evolua însă doar la dublu.
- Câștigător a 20 de turnee de Grand Slam, elvețianul va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai mari sportivi din istorie.
Novak Djokovic, încântat de timpul pe care îl va petrece alături de Roger Federer
Novak Djokovic va fi prezent la Laver Cup, unde se va relaxa în perioada pe care o va petrece alături de Roger Federer. Sârbul are deja în plan cum va petrece timpul alături Roger Federer la Laver Cup, perioadă pe care o descrie ca fiind ”unică”.
”Este grozav că vom avea șansa de a petrece timp de calitate în afara terenului împreună. Vom lua cina ca echipă și vom vorbi despre tenis, sport, viață. În mod normal, nu facem asta în turnee, avem propriile noastre echipe și familii, așa că este unic.
Cu toții vrem să câștigăm și să jucăm bine, dar, în același timp, datorită retragerii lui Roger și a oportunității de a fi alături de unii dintre cei mai mari rivali ai mei din carieră, vreau să împărtășesc cu ei și câteva momente frumoase în afara terenului”, a spus Novak Djokovic, potrivit Eurosport.
- Djokovic admira în urmă cu câţiva ani talentul lui Federer ('Imposibil să nu mă întreb dacă este de pe aceeaşi planetă cu noi').
Au trecut 466 de zile de la ultima partidă oficială a legendarului jucător. Se întâmpla pe 7 iulie 2021, când era învins de polonezul Hubert Hurkacz, scor 3-6, 6-7, 0-6, în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Roger Federer vs Rafael Nadal, pe Santiago Bernabeu? Planul celor de la Real Madrid
Ideea de a organiza un meci între cei doi le aparține celor de la Real Madrid, anunță ESPN FC. Confruntarea s-ar desfășura pe stadionul Santiago Bernabeu și ar putea fi urmărită de peste 80.000 de oameni.
Partida ar putea să îndeplinească mai multe "obiective". Ar servi ca un meci de retragere pentru Roger Federer și toți banii strânși ar putea fi donați unei cauze umanitare.
Rafael Nadal, fan declarat al celor de la Real Madrid, echipă la ale cărei partide importante asistă din postura de spectator, ar bifa și el astfel o bornă impresionantă, jucând tenis pe stadionul formației favorite, în fața a unui public familiar lui.
Etichete: novak djokovic , roger federer , laver cup , retragere roger federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții