Foto Imagini memorabile! Serena Williams nu s-a putut opri din plâns după ultimul meci al carierei. Ce a spus pe teren
articol scris de Digi Sport03.09.2022, 07:57
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Serena Williams a fost eliminată de Ajla Tomljanovic în turul 3 de la US Open, scor 5-7, 7-6 (4), 1-6, și a plâns ca un copil la finalul partidei.
Serena Williams a plâns, după ultimul meci al carierei. Imagini emoționante
Galerie Foto
Pentru marea campioană americană, care are 23 de titluri de Grand Slam în palmares, a fost ultimul meci al carierei.
După meci, Serena Williams nu și-a putut stăpâni emoțiile, în fața miilor de fani care o aclamau.
În uralele celor prezenți și cu melodia "Simply the best", interpretată de Tina Turner, pe fundal, Serena Williams (40 de ani) a oferit un interviu pe teren, deși a fost învinsă. Marea campioană americană nu s-a putut opri din plâns.
"Vă mulțumesc, ați fost extraordinari! Am încercat totul. Îți mulțumesc, tată! Știu că te-ai uitat la meci. Am atât de multe emoții. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine atâția ani. Le mulțumesc părinților mei care au luptat pentru mine, pentru surorile mele.
Sunt lacrimi de bucurie, cred. Nu aș fi Serena, dacă nu ar exista Venus, îți mulțumesc din suflet! Cu siguranță ești motivul pentru care exist. A fost o călătorie frumoasă, un drum plăcut. A fost o călătorie extraordinară, sunt atât de recunoscătoare pentru că m-ați adus aici, în acest punct", a declarat Serena Williams, pe teren.
Serena Williams, 23 de titluri de Grand Slam
Galerie Foto
În vârstă de 40 de ani, Serena Williams are în palmares 23 de titluri de Grand Slam și se află pe locul 2 în topul sportivelor cu cele mai multe turnee majore câștigate, după Margaret Court (24).
În circuitul WTA, Serena Williams are 73 de titluri și se află pe locul 5 la acest capitol. Lider în clasamentul all-time este Martina Navratilova, cu 167, urmată de Chris Evert – 157, Steffi Graf – 107, și Margaret Court – 92.
În total, Serena Williams a adunat 319 săptămâni în fruntea ierarhiei WTA. Marea campioană americană şi-a încheiat cariera cu un bilanţ de 858 de meciuri câştigate şi 156 pierdute.
Serena Williams, de 4 ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, a câştigat peste 94 de milioane de dolari în premii la turneele de tenis, mai mulţi bani decât orice altă sportivă din circuit.
Serena își încheie activitatea de 20 de ani în care a dominat tenisul feminin profesionist cu o avere estimată de revista Forbes la 260 de milioane de dolari şi este singura sportivă inclusă pe lista celor mai bogate 100 de femei din lume.
Etichete: serena williams , us open 2022
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții