Iga Swiatek a făcut anunțul clar: ”Am decis să punem capăt!”
articol scris de Digi Sport04.10.2024, 11:48
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Iga Swiatek (23 de ani, 1 WTA) a anunţat, vineri, că s-a despărţit de antrenorul său, conaţionalul Tomasz Wiktorowski (43 de ani).
Iga Swiatek: ”Am decis împreună cu antrenorul Tomasz Wiktorowski să punem capăt colaborării”
Totul a fost dezvăluit de poloneză într-un mesaj postat pe rețelele sociale.
''După trei ani cu cele mai mari succese ale carierei mele am decis împreună cu antrenorul Tomasz Wiktorowski să punem capăt colaborării noastre'', a scris Swiatek pe Instagram.
Swiatek a declarat forfait în urmă cu două săptămâni pentru turneul de la Beijing, unde era campioana en titre, motivându-şi absenţa prin ''motive personale''.
''Vreau să încep cu mulţumiri, care sunt azi, pentru mine, cele mai importante. Experienţa sa, atitudinea sa analitică şi strategică şi cunoştinţele sale enorme despre tenis ne-au ajutat să realizăm lucruri pe care nu le-am vizat niciodată, la doar câteva luni de la debutul colaborării noastre'', a mai transmis Swiatek.
''Ţinând cont de această schimbare importantă, îmi rezerv săptămânile viitoare pentru începerea colaborării cu un nou antrenor'', a precizat Swiatek, menţionând că poartă discuţii cu ''antrenori străini''.
''Voi anunţa imediat ce voi lua o decizie'', a promis Iga Swiatek, care este lider în clasamentul WTA din noiembrie 2023.
Jucătoarea de 23 de ani a câştigat până acum cinci titluri de Mare Şlem, dintre care patru la Roland Garros şi unul la US Open. În această vară a obţinut medalia de bronz la simplu la Jocurile Olimpice de la Paris.
Etichete: tenis , wta , iga swiatek , tomasz wiktorowski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții