Video Halep - Stephens 7-6, 3-6, 6-4. Simona a câștigat trofeul, după un meci pur și simplu extraordinar!
12.08.2018, 23:30SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a câștigat trofeul de la Rogers Cup 2018, după o finală extrem de disputată în fața lui Sloane Stephens, jucătoarea din SUA pe care a învins-o într-o finală pentru a doua oară în două luni, după cea de la Roland Garros. Este al 18-lea trofeu pe care liderul WTA îl cucerește în cariera profesionistă.
Halep a cucerit al doilea său titlu la Rogers Cup. În 2015 (Toronto) a abandonat în finala cu elveţianca Belinda Bencic, în 2016 (Montreal) a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, iar în 2017 (Toronto) s-a înclinat în semifinala cu ucraineanca Elina Svitolina.
Duminică, Stephens a luat primul game al meciului, dar apoi Halep a dominat jocul şi s-a desprins la 4-1. Americanca a reuşit să revină şi a egalat, 4-4, Halep a reuşit un nou break, dar nu a putut încheia setul, iar Stephens a preluat conducerea, cu 6-5. Halep a salvat două mingi de set şi a trimis meciul în tiebreak, unde a început catastrofal, fiind condusă cu 4-0 şi 5-1. Românca a recuperat punct cu punct, s-a apropiat la 4-5, a salvat două noi mingi de set şi a reuşit să se impună cu 8-6.
În actul secund, Stephens a fost mai agresivă, iar Simona a greşit mai mult şi a acuzat oboseala acumulată în ultimele zile. Americanca s-a desprins la 3-1, a condus apoi cu 4-2 şi 5-3, încheind setul cu 6-3.
În decisiv, Halep a început foarte bine şi a avut 2-0, dar a părut epuizată, iar Stephens a profitat și a restabilit egalitatea, 2-2. Simona a găsit resurse şi a făcut un nou break, Stephens a resimţit presiunea şi a greşit câteva mingi, iar scorul a devenit 5-2 pentru româncă. Halep a ratat o minge de meci la 5-2, a mai avut două la 5-3, iar americanca s-a apropiat periculos la 5-4. Simona a reuşit să încheie conturile cu 6-4, fructificând a patra sa minge de meci.
Halep a avut 4 aşi în acest meci, a comis 7 duble greşeli, iar procentajele sale la serviciu au fost sub media obişnuită, 59% la primul serviciu şi 25% la al doilea. Simona a avut 22 de mingi direct câştigătoare, dar şi 43 de erori neprovocate. Stephens nu a avut niciun as, a comis 4 duble greşeli, procentajele sale la serviciu fiind de 63%, respectiv 23%. Americanca a avut 29 de winners şi a făcut 40 de erori neforţate.
Sportiva din România are acum 7-2 în meciurile directe cu americanca, ultima victorie a acesteia în confruntările cu Simona datând din 2013.
519.480 de dolari și 900 de puncte WTA a primit Simona Halep pentru al doilea triumf din carieră la Rogers Cup. Sloane Stephens s-a ales cu 252.425 dolari şi cu 585 puncte.
Statistica finalei de la Rogers Cup 2018
LIVE VIDEO&TEXT
UPDATE ora 23:22: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 6-4. GAME, SET ȘI MECI pentru Simona Halep, care își adjudecă pentru a doua oară trofeul la Rogers Cup! A fructificat cu un AS a patra minge de meci avută în această finală contra lui Sloane Stephens. Două ore și 41 de minute a durat meciul de la Montreal.
UPDATE ora 23:18: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 5-4. Sloane Stephens a avut o nouă revenire excelentă și Simona Halep servește iarăși pentru câștigarea turneului, după ce a avut 3 mingi de meci pe serviciul americancei.
UPDATE ora 23:12: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 5-3. Sloane Stephens rămâne în meci, după ce reușește break-ul pe serviciul Simonei. Halep a avut o minge de meci, dar a făcut o dublă greșeală, iar Stephens a reușit să câștige game-ul la avantaje, după ce a cerut și un challenge la ultima minge.
UPDATE ora 23:06: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 5-2. ÎNCĂ UN BREAK pentru Simona Halep! Stephens a făcut și o dublă greșeală, forțată și de plasamentul excelent al Simonei pe serviciul său.
UPDATE ora 23:02: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 4-2. Ce joc solid face Simona Halep! Părea obosită după ce a condus cu 2-0, dar și-a revenit și profită și de greșelile făcute de adversară. A reușit și al doilea as al serii, într-un game cucerit la abvantaje, pe propriul serviciu.
UPDATE ora 22:57: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 3-2. BREAK pentru Halep! Ce revenire a avut Simona în acest game! Stephens a avut 40-0 pe propriul serviciu, dar Simona a dus game-ul la avantaje și a reușit să își adjudece game-ul, după 5 mingi pe care le-a câștigat la rând.
UPDATE ora 22:51: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 2-2. Break reușit de Sloane Stephens, care egalează la 2 în setul decisiv.
UPDATE ora 22:47: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 2-1. Își câștigă și Sloane Stephens serviciul pentru prima dată în setul decisiv și se apropie din nou la un punct de liderul WTA.
UPDATE ora 22:43: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 2-0. Start excelent pentru Simona Halep! A câștigat game-ul la avantaje, cu o lovitură extraordinară: scurta pe care a trimis-o a fost câștigătoare după ce a atins și banda și a căzut în teren înainte ca Stephens să poată ajunge mingea.
UPDATE ora 22:37: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6, 1-0. BREAK pentru Simona Halep! A început foarte bine setul decisiv, s-a impus la 30 pe serviciul adversarei, care a greșit mult în acest start.
* Simona Halep cere un time-out medical, acuzând din nou leziuni la tălpi, pe care fizioterapeutul turneului le-a îngrijit rapid. Numărul 1 WTA poate începe fără probleme setul decisiv.
VIDEO Time-out-ul medical al Simonei Halep
Statistica setului secund
UPDATE ora 22:28: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-6. Set pentru Sloane Stephens! Jucătoarea din SUA a fructificat a 4-a minge de break și de set de care a beneficiat în această parte secundă, care s-a decis la avantaje. Simona a avut 3 game-uri la rând în care a folosit scurta, dar a câștigat un singur punct cu o astfel de execuție.
VIDEO
UPDATE ora 22:22: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-5. Stephens se distanțează din nou la două game-uri, după o prestație foarte solidă pe propriul serviciu.
UPDATE ora 22:18: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 3-4. Halep a câștigat la 0 pe propriul serviciu, după un game foarte solid.
UPDATE ora 22:16: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 2-4. Halep a avut două mingi de break, dar adversara a recuperat și a trimis game-ul la avantaje. Cu al 4-lea punct consecutiv câștigat, Stephens s-a distanțat din nou la două game-uri.
UPDATE ora 22:10: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 2-3. Simona își câștigă și ea serviciul pentru prima dată în acest set secund.
UPDATE ora 22:07: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 1-3. Iată primul game câștigat pe propriul serviciu, în dreptul americancei, care se desprinde la două game-uri.
UPDATE ora 22:00: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 1-2. Încă un rebreak în setul al doilea, unde niciuna dintre jucătoare nu și-a câștigat servicul, până acum.
UPDATE ora 22:00: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 1-1. Rebreak reușit de Simona Halep! S-a impus la 0 pe serviciul adversarei, pentru prima dată în acest meci.
UPDATE ora 21:58: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6, 0-1. Break pentru Sloane Stephens, încă de la primul game al setului secund. A fructificat prima dintre cele două mingi de break de care a beneficiat.
Statistica primul set
UPDATE ora 21:51: Simona Halep - Sloane Stephens 7-6 (8-6 în tiebreak). SET PENTRU SIMONA HALEP! Simona a fost condusă cu 1-5 în tiebreak, dar a revenit excelent și a reușit să își adjudece primul set al finalei de la Rogers Cup 2018.
UPDATE ora 21:49: Simona Halep - Sloane Stephens 6-6, 6-6 în tiebreak. Super schimburi în acest tiebreak! Sloane Stephens a ajuns la 4 mingi de set irosite, iar Simona a reușit să egaleze la 6 în tiebreak.
UPDATE ora 21:48: Simona Halep - Sloane Stephens 6-6, 4-6 în tiebreak. Simona a câștigat 3 mingi pe serviciul adversarei, dar apoi a avut o nouă dublă greșeală.
UPDATE ora 21:45: Simona Halep - Sloane Stephens 6-6, 1-5 în tiebreak. La 0-3 în tiebreak, Simona Halep a aruncat cu racheta de supărare. A avut și o dublă greșeală, în urma căreia adversara a ajuns să conducă cu 5-1.
UPDATE ora 21:34: Simona Halep - Sloane Stephens 6-6. Sloane Stephens a avut două mingi de set pe serviciul Simonei, dar liderul WTA a reușit să ducă game-ul la avantaje. Acolo, Halep a câștigat cel mai frumos punct al finalei de până acum și în cele din urmă și-a adjudecat game-ul și a trimis setul în tiebreak.
VIDEO Punctul superb câștigat de Simona Halep
UPDATE ora 21:34: Simona Halep - Sloane Stephens 5-6. Cele două finaliste joacă tare pe finalul acestui prim set, iar jucătoarea din America a trecut din nou la conducere, după ce a recuperat în urma unui start foarte bun al Simonei.
UPDATE ora 21:29: Simona Halep - Sloane Stephens 5-5. Sloane Stephens a fructificat a doua minge de break dintre cele 3 pe care le-a avut, profitând și de problemele avute de Simona la serviciu. Este al treilea break consecutiv din acest prim set al finalei de la Rogers Cup 2018 (două pentru Stephens, unul pentru Halep).
UPDATE ora 21:25: Simona Halep - Sloane Stephens 5-4. REBREAK pentru Simona Halep, care servește pentru set! Simona a avut două mingi de break, dar adversara a revenit și a trimis game-ul la avantaje. În cele din urmă, Simona a fructificat-o pe a treia, ajutată și de o minge trimisă în bandă de adversară, iar ea nu a iertat și a lovit decisiv.
UPDATE ora 21:18: Simona Halep - Sloane Stephens 4-4. Break reușit de Sloane Stephens! A condus cu 40-0 pe serviciul Simonei și s-a impus la 15, în cele din urmă.
- Simona Halep a solicitat intervenția antrenorului Darren Cahill, care a încercat să o calmeze și a evidențiat punctele forte din jocul său de până acum.
VIDEO Intervenția lui Darren Cahill
UPDATE ora 21:14: Simona Halep - Sloane Stephens 4-3. Simona rezistă foarte bine și pare să nu aibă nicio problemă la punctele lungi, care aproape de fiecare dată se termină cu o minge trimisă în fileu de Sloane Stephens. Cu toate acestea, au apărut și greșelile neforțate, care i-au dat ocazia adversarei să câștige al doilea game consecutiv.
UPDATE ora 21:07: Simona Halep - Sloane Stephens 4-2. Break pentru jucătoarea din SUA, care a câștigat cel mai lung game de până acum, care s-a decis la avantaje.
UPDATE ora 20:58: Simona Halep - Sloane Stephens 4-1. Al doilea BREAK consecutiv reușit de Simona Halep! Joacă superb în aceste momente și Sloane Stephens pare să nu găsească o replică pentru loviturile excelente ale sportivei din România.
UPDATE ora 20:55: Simona Halep - Sloane Stephens 3-1. Simona Halep continuă jocul solid din acest start de meci și se distanțează la două game-uri în fața lui Sloane Stephens! Primul game ajuns la avantaje în această finală a fost adjudecat de liderul WTA. Stephens a avut o minge de break, dar Halep a servit excelent și a forțat-o să greșească, iar la avantaje nu i-a dat nicio șansă adversarei din SUA. A încheiat game-ul cu primul as al meciului.
UPDATE ora 20:49: Simona Halep - Sloane Stephens 2-1. BREAK pentru Simona Halep! S-a impus la 15 pe serviciul adversarei din SUA, care a făcut mai multe greșeli neforțate în acest al treilea game al finalei de la Montreal. Simona a fructificat a doua minge de break de care a beneficiat în această seară și conduce pentru prima dată.
VIDEO Primul break reușit de Simona Halep
UPDATE ora 20:46: Simona Halep - Sloane Stephens 1-1. Simona Halep a făcut un game extrem de solid. A pierdut primul punct pe propriul serviciu, însă nu a mai cedat niciunul și s-a impus la 15 pentru a egala la 1 în debutul finalei de la Rogers Cup 2018.
VIDEO Primul game câștigat de Simona Halep
UPDATE ora 20:44: Simona Halep - Sloane Stephens 0-1. Primul game al partidei a fost câștigat de jucătoarea din SUA pe propriul serviciu.
VIDEO Primul game al finalei Halep - Stephens
UPDATE ora 20:40: A început meciul dintre Simona Halep și Sloane Stephens, din finala de la Rogers Cup 2018!
UPDATE ora 20:30: Cele două jucătoare sunt pe teren și se încălzesc pentru marea finală de la Rogers Cup 2018. Meciul va începe în curând.
Halep-Stephens este marea finală de la Montreal, transmisă în direct de Digi Sport 2, azi, de la ora 20:30. Calificată în a cincea finală de simplu din acest an, Simona Halep se află în faţa celui de-al treilea trofeu, după succesele de la Shenzhen şi Roland Garros. Liderul mondial a făcut un adevărat tur de forţă la Rogers Cup: a jucat cele patru meciuri într-un interval de 48 de ore, dar a dovedit că e o mare luptătoare. Dacă va cuceri al doilea trofeu la Rogers Cup, Halep ar egala nume ca Steffi Graf, Martina Hingis şi Justine Henin.
Halep-Stephens: Recordurile Simonei
Simona Halep este cea mai bună jucătoare din 2018. Sportiva noastră are cifrele de partea ei, după un turneu perfect făcut la Rogers Cup, acolo unde s-a calificat în ultimul an după un parcurs entuziasmant.
Astfel, după victoria entuziasmantă, 6-4, 6-1 cu Ashleigh Barty, "SuperSimo" a ajuns la cinci finale disputate în 2018, fiind la egalitate cu Petra Kvitova, în fruntea unui top al prezenţelor în ultimul act al turneelor acestui sezon. Din precedentele 4 finale, Halep a câştigat două (Roland Garros şi Shenzhen).
"Eu când sunt obosită, sunt relaxată şi joc cel mai bun tenis al meu. Îmi place foarte mult acest turneu şi sunt fericită că sunt aici. De aceea câştig meciuri aici, am amintiri plăcute din 2016. Va urma un meci foarte greu, dar voi face tot posibilul să câştig", a comentat Halep, imediat după finalul meciului.
Un alt record deţinut de cea mai bună jucătoare a lumii este cel al victoriilor din 2018: a ajuns la cota 41, cu două mai multe decât are principala urmăritoare, Angelique Kerber. Din cele 41 de succese, 22 au venit pe hard, de asemenea un alt record al sezonului.
Acest lucru ne face să credem în şansele Simonei la US Open, acolo unde ar putea câştiga al doilea Grand Slam al carierei. Chiar dacă Halep susţine că suprafaţa ei favorită este zgura, jumătate din cele 32 de finale disputate în carieră au venit pe hard (9-6 e bilanţul până acum).
Halep-Stephens: Prima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor
Halep a adunat nu mai puţin de 6001 puncte în 2018 şi, înainte de semifinalele de la Rogers Cup, a devenit prima jucătoare calificată la Turneul Campioanelor.
Numărul 1 WTA merge pentru a cincea oară consecutiv la Singapore. La prima prezență, în 2014, a obținut marea victorie în fața Serenei Williams (6-0, 6-2), pe care avea să o întâlnească și în finală, acolo unde jucătoarea din SUA își lua revanșa și cucerea trofeul (6-3, 6-0).
Turneul Campioanelor este programat în perioada 21-28 octombrie și va fi transmis ÎN DIRECT de Digi Sport. Ediția din 2018 este ultima care se desfășoară la Singapore. Din 2019, turneul de elită va fi găzduit de Shenzhen.
Halep-Stephens: S-a distanţat de Wozniacki
Caroline Wozniacki a pierdut 525 de puncte WTA, după ce a fost eliminată încă din faza şaisprezecimilor, la Rogers Cup. Anul, trecut, daneza jucase chiar finala competiţiei, pierdută în faţa Elinei Svitolina, 4-6, 0-6. Astfel, Caro are acum 6.135 de puncte.
De partea cealaltă, Simona Halep avea de apărat semifinala disputată anul trecut, dar şi-a depăşit performanţa. După calificarea în finală, a ajuns la cota 7746 de puncte. Ea poate urca la 8061, dacă se va impune în finala de duminică şi ar putea avea un avantaj de aproape 2000 de puncte faţă de Wozniacki.
Halep-Stephens: Barty, impresionantă de Simona
Australianca a clacat în fața jocului pur si simplu dezarmant al Simonei, care a avut nevoie de puțin peste o oră pentru a se califica în finala de la Montreal. După meci, Barty a simțit nevoia să sublinieze performanța liderului WTA, care efectiv a fost de netrecut.
"Un moment din care am avut de invatat. Prea buna azi, Sim!", a fost postarea lui Barty de pe rețelele de socializare.
Halep-Stephens. Sloane crede că pleacă având a doua şansă
Americanca e gata să-și ia revanșa după eşecul de la Roland Garros și știe ce are de făcut pentru a câștiga de această dată în fața liderului WTA. Pe zgura de la Paris, Stephens a avut set și 2-0, dar Simona a revenit și și-a adjudecat primul trofeu de Grand Slam din carieră.
"Odată ce intru în formă la un turneu, jocul meu devine destul de consistent, solid. La Roland Garros am făcut un meci bun. Am jucat foarte bine un set și jumătate. Sper ca mâine (nr. azi, 12 august 2018) să joc foarte bine timp de două seturi, voi încerca să dau tot ce am mai bun. Ea joacă un tenis de calitate, la fel și eu așa că atunci când intrăm pe teren trebuie să trag din greu și să dau totul" a declarat Sloane Stephens după victoria reușită în semifinala cu Elina Svitolina.
Simona Halep conduce cu 6-2 la directe. Liderul WTA a câștigat ultimele 5 confruntări cu americanca de 25 de ani. Trei dintre ele s-au jucat pe hard, la Miami (2015), Washington (2017) și Cincinnati (2017).
"Trebuie să respecți jucătoarea din fața ta. Ea este numărul 1 mondial, eu sunt numărul trei mondial, deci calculele hârtiei spun că n-ar trebui să o bat. Dar în sport orice se poate întâmpla. Bineînțeles, mi-aș dori să câștig" a adăugat campioana en titre de la US Open.
Halep-Stephens: Americanca, în formă maximă
Sâmbătă, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, Sloane Stephens (25 ani, locul 3 WTA) a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe ucraineanca Elina Svitolina, câştigătoarea ediţiei trecute a competiţiei de la Montreal. Finalista de la Roland Garros 2018, unde a pierdut chiar în faţa Simonei, are un parcurs formidabil la Montreal. Nu a pierdut încă set şi poate egala un record vechi de 5 ani: în 2013, Serena Williams a fost ultima care s-a impus la Rogers Cup fără a pierde vreo manşă.
"Imperial!!! Colosal!!! Stratosferic!!! Sloane Stephens a acces în finală într-o manieră briliantă şi sublimă, învingând-o pe Elina Svitolina, 6-3, 6-3", scrie Tennis Daza, jurnaliştii fiind impresionaţi de modul în care sportiva din SUA şi-a croit drumul spre ultimul act.
Halep-Stephens: Încă e supărată pe organizatori
Simona Halep a fost întrebată despre nemulţumirile legate de deciziile organizatorilor de a-i programa partidele şi după victoria din semifinale, contra lui Ashleigh Barty. Cea mai bună jucătoare din lume nu a vrut să mai comenteze foarte mult pe marginea subiectului.
Jucătoarea de pe locul 1 WTA a luat atitudine la finalul meciului câștigat împotriva Carolinei Garcia (7-5, 6-1 VIDEO) și a "amendat" programările făcute de organizatori, precizând că nu e primul turneu la care este pusă să joace după un program dezavantajos. Halep a precizat că și oamenii din echipa ei sunt supărați din pricina programărilor de care ea a avut parte și se consideră dezavantajată chiar și înaintea meciului cu Ashleigh Barty, din semifinale.
După victoria contra australiencei, jurnaliştii au vrut să stăruiască asupra subiectului, iar Simona a făcut câteva precizări, fără a mai intra foarte adânc în subiect, însă.
"E un subiect pe care nu vreau să îl mai discut. Am spus ce aveam de spus după partida din sferturi, sper ca pe viitor lucrurile să nu mai stea aşa. Ştiţi foarte bine, de atâţia ani, nu m-am plâns de nimic. Dar acum două zile a fost de ajuns. Cred că am dreptate, dar din fericire acele programări nu mi-au afectat evoluţia. Atât despre acest subiect", a spus Halep, după victoria superbă în faţa lui Barty.
În privinţa jocului propriu-zis, marea noastră campioană e mulţumită, mai ales că zi după zi, şi-a îmbunătăţit performanţele la Montreal.
"Cred că am jucat un tenis deştept. Am presat-o pe backhand, astfel că am obligat-o să îmi returneze de multe ori scurt, deschizându-mi terenul. Am încercat şi câteva sliceuri, şi crossuri, sunt bucuroasă că lucrurile au ieşit aşa cum îmi doream. Cred că a fost un meci bun, cu ritm, în care am mixat bine loviturile. La începutul săptămânii nu eram foarte încrezătoare, mi se părea că nu sunt la nivelul pe care mi-l doresc, dar jocul s-a îmbunătăţit de la meci la meci", a mai spus Simona.
Marea finală de la Rogers Cup, Halep - Stephens, e ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, azi, de la ora 20:30. Partida poate fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Etichete: simona halep , halep , halep stephens , halep montreal , halep live , halep live video , video halep-stephens , halep stephens montreal , halep stephens live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții