Fără set pierdut, Nadal va juca a șasea sa semifinală la Australian Open!
22.01.2019, 15:23SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rafael Nadal, 2 ATP, s-a calificat marţi în semifinalele Australian Open, primul Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe americanul Frances Tiafoe (39 ATP) cu 6-3, 6-4, 6-2, după o oră şi 47 minute de joc.
Nadal, care nu a pierdut niciun set până acum, va juca a şasea sa semifinală la Australian Open împotriva grecului Stefanos Tsitsipas, care l-a eliminat pe spaniolul Roberto Bautista-Agut cu 7-5, 4-6, 6-4, 7-6 (2). Într-o singură situație Rafa a cedat în semifinale: contra lui Jo-Wilfried Tsonga, în 2008.
Rafa Nadal a câştigat Australian Open o singură dată, în 2009, iar în 2012, 2014 şi 2017 a fost finalist. Câştigător a 17 trofee de Grand Slam, Nadal speră să devină primul tenisman din era Open campion de cel puţin două ori la fiecare turneu de asemenea rang.
Tsitsipas l-a eliminat pe Federer, campionul entitre
Stefanos Tsitsipas, nr.15 mondial, a reuşit surpriza turneului de la Melbourne, trecând în patru seturi de marele Roger Federer, nimeni altul decât câştigătorul ultimelor ediţii (6 titluri în total pentru elveţian la Antipozi).
La doar 20 de ani, Tsitsipas se anunţă un viitor lider mondial. Câştigător al NextGen în 2018, jucătorul elen a intrat pe mâna lui Patrick Mouratoglou, celebrul antrenor care o pregăteşte şi pe Serena. Iar acest lucru s-a simţit, la nivel tactic Tsitsipas dominându-l pe "FedEx". S-a terminat 7-6 (13-11) 6-7 (3-7) 5-7 6-7 (5-7) pentru grec, care a vorbit despre modul în care a gândit partida de la început.
"Am avut o abordare agresivă încă de la început, e ceva ce îmi propusesem dinainte. Am încercat să joc pe cât posibil cu primul serviciu şi să pun presiune pe adversar. Nu mi-am pierdut răbdarea niciun moment şi cred că asta a fost cheia meciului", a spus Tsitsipas la final.
Tsitsipas devine cel mai tânăr semifinalist la un Grand Slam de la Novak Djokovic, în 2007, la US Open.
În celelalte două sferturi de finală, sârbul Novak Djokovic, liderul ATP, îl va întâlni pe japonezul Kei Nishikori, al optulea favorit, iar canadianul Milos Raonic (cap de serie nr. 16) va da piept cu francezul Lucas Pouille (cap de serie numărul 28), partide care se vor disputa miercuri.
Etichete: rafael nadal , sferturi de finala , australian open , frances tiafoe , stefanos tsitsipas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții