Fanii Soranei Cîrstea au oferit imaginile zilei la US Open
articol scris de Digi Sport02.09.2023, 08:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sorana Cîrstea (30 WTA) e în optimi la US Open, după ce a obținut o victorie uriașă în fața Elenei Rybakina (4 WTA), scor 6-3, 6-7 (6), 6-4.
Un copil a adormit în timpul meciului Sorana Cîrstea - Elena Rybakina
Galerie Foto
Un moment amuzant a fost surprins de camerele TV în setul decisiv, când sportiva noastră conducea cu 4-1. Protagoniști: 3 susținători ai româncei.
Un copil, care adormise pe umărul tatălui său, este trezit de către mamă, în momentul în care sesizează cadrele de pe transmisie.
"What? (n.r. Ce?)", a întrebat-o copilul, uimit, pe mama sa, moment în care comentatorii au izbucnit în râs.
Cei 3 fani din aceste imagini au susținut-o pe Sorana Cîrstea în meciul contra Elenei Rybakina: toți 3 au purtat pălării tricolore și au mers la meci și cu un drapel al României.
"Atunci când mama ta îți spune că Novak Djokovic e condus cu 2-0 la seturi", este comentariul făcut de cei de la US Open.
Sorana Cîrstea - Belinda Bencic, în optimi la US Open 2023
Galerie Foto
În optimile de fnală, Sorana Cîrstea (33 de ani, 30 WTA) o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (26 ani, 13 WTA), care a trecut în turul 3 de chinezoaica Lin Zhu cu 7-6 (1), 2-6, 6-3.
Cîrstea are 2-1 în meciurile directe cu Bencic, pe care a învins-o în februarie 2021, în optimile turneului Grampians Trophy de la Melbourne, cu 7-5, 6-2, şi în august 2022, în primul tur la Cincinnati, cu 6-2, 6-7 (3/7), 6-4.
Bencic a învins-o pe sportiva noastră chiar la US Open, anul trecut, în turul secund, cu 3-6, 7-5, 6-2.
Etichete: sorana cirstea , elena rybakina , us open 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții