Elina Svitolina a fost eliminată de la Wimbledon și la conferință a vorbit despre Simona Halep
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 19:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Elina Svitolina (28 de ani, 76 WTA) a fost eliminată în semifinalele de la Wimbledon, după înfrângerea, 3-6, 3-6, la Marketa Vondrousova (24 de ani, 42 WTA).
A fost a doua oară când Elina Svitolina a ajuns în semifinale la Londra, după ediția din 2019, unde a pierdut în fața Simonei Halep, meci de care și-a amintit imediat după eșecul cu Marketa Vondrousova.
Elina Svitolina și-a adus aminte de meciul cu Simona Halep de la Wimbledon
Ucraineanca și-a adus aminte că Simona Halep a jucat ”extraordinar” la meciul din 2019, an în care românca a triumfat la Wimbledon după o finală cu Serena Williams.
”Ambele jucătoare, atât Simona (n.r. în 2019), cât și Marketa au jucat extraordinar. Ambele au fost incredibile. Eu am făcut un mic pas doar, asta m-a costat.
Am încercat să fiu foarte concentrată, chiar și după victoria cu Iga. Am nevoie de multe zile pentru a mă deconecta de tot și a mă gândi la ce a mers bine și ce a mers prost”, a spus Elina Svitolina.
Marketa Vondrousova - Ons Jabeur, finala Wimbledon 2023
În a doua semifinală, Ons Jabeur a reușit să treacă de Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA), după un meci de trei seturi, care a durat aproape două ore și jumătate.
Bielorusa a început mai bine și a luat primul set, la tiebreak, 7-6 (5), dar Ons Jabeur a crescut în joc în setul al doilea și în decisiv, pe care le-a câștigat 6-4, 6-3.
Ons Jabeur va juca în finală la Wimbledon pentru al doilea an consecutiv. În 2022, a fost învinsă în ultimul act de Elena Rybakina.
Campioană de Grand Slam în premieră
Indiferent cine se va impune în finala de sâmbătă, va câștiga în premieră un turneu de Grand Slam.
Ons Jabeur a mai jucat în carieră două finale, ambele anul trecut, la Roland Garros și Wimbledon, în timp ce Marketa Vondrousova a fost într-o singură finală majoră, cea de la Roland Garros din 2019.
- După ce a primit cea mai mare amendă de la Wimbledon, rusoaica de 16 ani a luat o decizie radicală
- Cererea Elinei Svitolina, refuzată de organizatorii de la Wimbledon
Etichete: wimbledon , simona halep , elina svitolina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții