Decizie neaşteptată a americanilor! Au dat-o pe Halep "la o parte" pentru o campioană a lor
19.07.2018, 19:59SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep a fost devansată de Sloane Stephens în lupta pentru trofeul oferit de ESPN pentru cea mai bună jucătoare din 2017. Decizia celebrului post a fost intens comentată pe twitter şi alte reţele de socializare, de fani din întreaga lume.
Simona Halep, Caroline Wozniacki, Garbine Muguruza și Sloane Stephens au fost "finalistele" ESPN pentru titlul de cea mai bună jucătoare din 2017. Pe hârtie, Simona părea favorită, aceasta impunându-se la Madrid, jucând finale la Roma, Toronto, Beijing şi Roland Garros, dar devenind şi prima în lume. Poziţie pe care a încheiat de altfel anul trecut şi pe care se află şi în prezent.
Pentru americani ultima impresie a contat, iar trofeul a mers la Sloane Stephens, învingătoarea neaşteptată de la US Open. Imediat, fanii din toată lumea au contestat rezultatul, mulţi considerând că fiecare din celelalte trei finaliste aveau argumente în plus pentru a primi distincţia.
Serena Williams şi Maria Sharapova au câştigat în ultimii 15 ani premiul ESPN de cea mai bună jucătoare a anului. Asta în ciuda faptului că în 2007, spre exemplu, Henin a avut un an fabulos, câştigând la French Open şi US Open. Şi alte mari campioane au fost "vitregite" în ultimii ani de acest trofeu, punând la îndoială corectitudinea alegerilor făcute.
Etichete: halep , halep stephens , halep sloane stephens , halep espn
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții