Cum au reacționat jurnaliștii din China, după ultima glumă făcută de Simona Halep
23.09.2019, 13:50SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
ÎN DIRECT pe Digi Sport, Simona Halep (6 WTA) o va întâlni pe Barbora Strycova (31 WTA), în turul doi al turneului de la Wuhan, dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari. Sportiva noastră a vorbit, într-o conferință de presă, despre întrecerea din China.
"Simo" a făcut și o glumă, gustată de jurnaliștii prezenți la Wuhan, care au râs în hohote: "În China nu aș putea niciodată să mă îngraș. Mâncarea de aici este foarte ușoară", a spus ea.
Site-ul WTA scrie că Simona Halep a fost foarte relaxată atât la conferință, cât și la întâlnirea cu copiii de mingi, dar și cu fanii, cărora le-a acordat autografe cu zâmbetul pe buze.
"Nu avem două zile la fel în această viață. E greu să te aștepți ca ceva să se repete. Vreau doar să dau ce am mai bun azi, mâine. Încerc să muncesc din greu și să mă gândesc cum să progresez.
Nu mă gândesc și nu încerc să repet ce am făcut la Wimbledon. Bineînțeles, acela a fost probabil cel mai bun tenis al meu, dar eu vreau doar să fiu sănătoasă, pozitivă și încrezătoare. Dacă ai încredere în tine, ai o șansă mai bună de a-ți atinge maximum de potențial. ", a afirmat Simona Halep.
WTA Wuhan | Simona Halep - Barbora Strycova, în turul 2
Simona Halep se va duela cu Barbora Strycova, în turul 2 la Wuhan, după ce sportiva din Cehia s-a impus, în două seturi, în fața lui Xiyu Wang, 6-4, 6-2.
Simona Halep o conduce pe Strycova la capitolul ”directe” cu un categoric 5-1. Barbora și-a adjudecat singurul ei succes împotriva campioanei noastre în 2010, când aceasta nu se afla încă în elita tenisului mondial.
Au urmat cinci victorii consecutive pentru românca, toate venind în minimum de seturi. De notat și faptul că, în 2016, la Indian Wells, Strycova a abandonat, după ce Simona își adjudecase primul act.
Halep este la a şasea sa participare la Wuhan Open. Cel mai bun rezultat a fost semifinala din 2016, când a fost învinsă de Petra Kvitova, viitoarea câştigătoare. În 2014, românca a pierdut la debut, în turul secund, în 2015 a cedat în optimi, iar în 2017 şi 2018 a pierdut în turul al doilea, la debut.
Etichete: simona halep , australian open , antrenor simona halep , darren cahill , wta wuhan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții