Comunicatul WTA, după decizia TAS în privința Simonei Halep
articol scris de Digi Sport06.03.2024, 11:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Asociaţia Jucătoarelor de Tenis (WTA) a confirmat marţi seara că românca Simona Halep poate reveni imediat în circuitul profesionist, după ce suspendarea sa de patru ani a fost redusă la nouă luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
WTA: ”Halep, eligibilă să își reia cariera cu efect imediat”
''Halep, eligibilă să îşi reia cariera cu efect imediat'', titrează site-ul WTA, care trece în revistă decizia luată de TAS de a-i reduce suspendarea de patru ani.
"WTA respectă procesele care au loc pentru a proteja integritatea sportului şi pentru a oferi un mediu sportiv corect. Astfel, WTA susţine total decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv şi salută revenirea imediată a Simonei în joc'', precizează WTA.
- Halep nu a mai jucat un meci oficial de la cel pierdut în primul tur la US Open în 2022.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
''Procedura de apel a TAS a cuprins procese intensive şi o audiere de trei zile care a avut între 7 şi 9 februarie, la Lausanne. Comisia TAS a audiat numeroşi experţi şi martori, majoritatea prezenţi fizic la audiere.
Comisia a determinat în unanimitate ca perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023.
Întrucât termenul a expirat înainte ca apelul să fie depus la TAS, completul TAS a hotărât că e oportun să emită dispoziţia cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător'', se arată în comunicatul TAS.
- Citește și: EXCLUSIV TAS a decis câți bani va primi Simona Halep de la ITIA, după ce a câștigat procesul de dopaj
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA). ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Cum arăta Simona Halep în 2009, la primul său meci în circuitul WTA
Galerie Foto
Cariera româncei a fost una de invidiat, a început să joace tenis la vârsta de 4 ani și a avut rezultate remarcabile încă de la juniori. La 14 ani evolua deja în circuitul ITF, iar înainte să împlinească vârsta majoratului juca primul său meci WTA.
Se întâmpla în primul tur al calificărilor turneului în sală de la Paris, în 2009, în compania Varvarei Galanina. Simona Halep se impunea cu 6-2, 6-4, însă era învinsă în runda următoare de Julia Georges, 4-6, 6-2, 3-6.
De atunci au trecut peste 14 ani, iar Simona Halep s-a schimbat din toate punctele de vedere, inclusiv fizic. Între timp, fostul lider mondial a apelat la două operații estetice, una de micșorare a sânilor și una la nas.
Etichete: wta , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții