Video Exclusiv Cîrstea, după victoria cu Sakkari: "Mă bucur că am terminat repede". Ce spune despre Mertens
13.02.2018, 20:57Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Sorana Cîrstea s-a calificat fără mari emoţii în turul 2 la Doha, turneu transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport, după victoria în două seturi, scor 6-2, 6-3, obţinută în faţa Mariei Sakkari, din Grecia.
Românca a petrecut doar ceva mai mult de o oră pe teren, lucru care a mulţumit-o, în condiţiile în care sosise în Qatar abia ieri şi nu a avut timp să se adapreze complet la noile condiţii de joc.
"Un meci care a decurs bine şi în care mi-am făcut treaba. Nu a fost uşor, pentru că am ajuns în Doha aseară, după ora 7, şi am jucat o oră, de la 9 la 10, pentru că sunt alte condiţii decât cele din sală. M-am obişnuit cât să câştig azi şi am încercat să dorm mai mult, pentru că sunt puţin obosită. Mă bucur că am putut să-mi văd de treabă, că am terminat repede şi asta e important", a declarat Cîrstea, într-un interviu acordat Digi Sport.
În turul următor, românca o va întâlni pe Elise Mertens, semifinalistă la ediţia din acest an a Australian Open. Belgianca, locul 20 WTA, a învins-o în trei seturi, scor 2-6, 6-1, 6-1, pe Timea Babos.
Sorana a întâlnit-o o singură dată pe Mertens, în turul 3 al calificărilor de la Roland Garros, în 2016, şi a avut câştig de cauză.
"E o jucătoare în formă, a jucat foarte bine în ultimul an. Am o victorie asupra ei, dar vorbim de acum doi ani, pe zgură, la Roland Garros, e altceva. E meci greu, însă o ştiu destul de bine şi cred că va fi un meci interesant", a spus jucătoarea din Târgovişte.
Aflată în prezent pe locul 38 în lume, Sorana vrea să urce între primele 32 de jucătoare din clasamentul WTA, pentru a putea fi favorită la turneele importante.
"Am multe obiective. Normal, îmi doresc să avansez. Pe termen scurt, îmi doresc să ajung între primele 32, ca să pot să fiu favorită la Indian Wells, Miami, iar apoi la Grand Slam-uri. E altceva când eşti favorită. Însă nu sunt principalele obiective. Obiectivele mele sunt legate de joc. Cât timp îmi face treaba, vor veni şi rezultatele", a explicat Cîrstea.
Etichete: tenis , doha , tenis doha , wta doha , video wta doha , sorana cairstea , cirstea mertens , interviu exclusiv sorana cirstea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții