Cine este Jennifer Brady, prima adversară a Simonei Halep de la Australian Open 2020
16.01.2020, 10:49Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) și-a aflat adversara din primul meci de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care va debuta la Melbourne. Este vorba despre Jennifer Brady.
Americanca în vârstă de 24 de ani ocupă locul 49 în clasamentul WTA și a mai participat la un turneu în acest an, tot în Australia, la Brisbane. Brady a făcut o figură frumoasă, eliminând două dintre favoritele pentru câștigarea turneului. Mai întâi a trecut de Maria Sharapova (3-6, 6-1- 6-7), iar apoi de liderul mondial Ashleigh Barty (6-4, 7-6). În sferturile competiției, Bardy a fost eliminată de Petra Kvitova (8 WTA), scor 4-6, 2-6.
A doua întâlnire între Halep și Brady
Cele două s-au mai întâlnit în luna august a anului trecut, în cadrul turneului de la Toronto. Românca a câștigat acel meci chinuit, după ce a pierdut primul set cu 6-4. Halep a revenit, a câștigat al doilea set cu 7-5 și al treilea la tiebreak, 7-6.
În cariera sa, Jennifer Brady a câștigat peste două milioane de dolari din tenis, potrivit site-ului oficial al WTA.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții