Ana Konjuh / Foto: Instagram@anakonjuh

Cine e Ana Konjuh, adversara Simonei Halep de la Roland Garros: 4 operații până la 21 de ani și un ”miracol” care a motivat-o

articol scris de Digi Sport
20.05.2022, 17:15
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Simona Halep (19 WTA) va debuta la Roland Garros 2022 împotriva croatei Ana Konjuh (66 WTA), o sportivă de 24 de ani din Croația.

Prima adversară a Simonei Halep de la Paris are o poveste aparte și e dovada că datorită motivației și perseverenței pot fi depășite oricare obstacole ar apărea pe parcurs.

Galerie Foto

Cine e Ana Konjuh, adversara Simonei Halep de la Roland Garros

Croata a arătat încă din perioada junioratului că are un potențial enorm, datorită titlurilor obținute la Australian Open și la US Open, care au dus-o pe primul loc în clasamentul mondial, iar după trecerea la senioare a confirmat așteptările, reușind să ajungă în sferturi la Flushing Meadows, în 2016, și în Top 20 WTA.

Totuși, ulterior au apărut problemele medicale, la cot, din cauza cărora a trebuit să facă nu mai puțin de patru operații până la 21 de ani.

Sportiva s-a confruntat cu acele probleme încă din copilărie, însă a continuat să joace, ceea ce nu a făcut decât să-i afecteze sănătatea.

Ana Konjuh a reușit să revină după operații și în 2021 a avut o ascensiune spectaculoasă, revenind în Top 100 mondial, deși în noiembrie 2019 era pe locul 1270, iar un an mai târziu pe 538.

  • Un titlu WTA are în palmares Ana Konjuh, Nottingham 2015, după o finală cu Monica Niculescu
  • 20 este cel mai bun loc ocupat de croată în ierarhia WTA, în iulie 2017
  • Sfert de finală la US Open, în 2016, este cel mai bun rezultat obținut de Ana Konjuh la un turneu de Grand Slam
  • Un meci direct a existat în circuit între Simona Halep și Ana Konjuh, 6-4, 7-6 (4) pentru româncă la Sankt-Petersburg 2017

”Miracolul” care a făcut-o să meargă mai departe

Experiențele Anei Konjuh și decăderea din Top 20 WTA până în afara primelor 1000 de jucătoare ale lumii, cauzată de lunga pauză luată pentru a se opera și a se recupera, nu au descurajat-o pe croată, care a recunoscut că un ”miracol” a motivat-o mereu: modul în care sora sa a trecut peste o inflamație a creierului, deși medicii nu-i dădeau șanse mari de reușită.

Îmi amintesc că jucăm cu dureri în zona cotului încă de la 12 ani. În general luam analgezice și puteam juca. Un medic mi-a sugerat o intervenție chirurgicală. După ce am terminat cu cariera la juniori, a trebuit să opresc puțin trecerea către tenisul profesionist pentru a mă reface.

Trei ani și jumătate a mers bine, deși mai apăreau diverse probleme care mă țineau pe loc, o hernie de disc, o gleznă răsucită. Dar acestea nu erau nici pe departe probleme, dacă mă gândesc la problemele cu care s-a confruntat sora mea, care a avut o inflamație a creierului despre care medicii nu erau siguri dacă va trece, dar, printr-un miracol, a trecut.

În această perioadă dificilă, tenisul m-a salvat și menținut pe linia de plutire”, a povestit Ana Konjuh, pentru Treizecizero, în 2021.

Etichete: roland garros , ana konjuh


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Zeljko Kopic a vorbit despre fotbalistul pe care Dinamo vrea să-l transfere: ”E un lider”

Video ”Inconfundabil”. Marius Șumudică a mers în fața galeriei Rapidului și s-a dezlănțuit, după derby-ul cu Dinamo

Concluziile trase de antrenorul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, după umilința cu AS Roma

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Citeşte şi

Video&Foto Halep - Siniakova 6-1, 2-6, 6-0. Start excelent de an pentru numărul 1 WTA

FABULOS!!!! Simona e în FINALĂ la Australian Open, după un meci epic cu Kerber

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”