Simona Halep și Serena Williams, după finala câștigată de româncă la Wimbledon / Foto : Getty Images

Ce se întâmplă cu turneul de la Wimbledon după ce Roland Garros a fost amânat

articol scris de Digi Sport
08.04.2021, 14:07
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Turneul de tenis de la Wimbledon îşi va menţine datele de disputare, în ciuda amânării cu o săptămână a competiţiei de la Roland Garros, care implică reducerea sezonului pe iarbă în circuitul profesionist, informează EFE.

Anulat în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, turneul de la Wimbledon urmează să se desfăşoare anul acesta între 28 iunie şi 11 iulie, au anunţat responsabilii All England Club într-un comunicat dat publicităţii joi.

Ce se întâmplă cu turneul de la Wimbledon după ce Roland Garros a fost amânat

"Pentru a reduce impactul asupra restului calendarului, sezonul pe iarbă va fi scurtat cu o săptămână în 2021, iar turneul de la Wimbledon se va disputa la datele planificate, începând din data 28 iunie, în timp ce calificările vor avea loc începând din 21 iunie", au precizat organizatorii britanici.

  • Campionii en titre de la Wimbledon sunt românca Simona Halep, la feminin, şi sârbul Novak Djokovic, la masculin, câştigătorii ediţiei 2019.

Roland Garros, amânat pentru o săptămână

Jucătoarea de tenis Alize Cornet (locul 59 WTA) a criticat-o dur pe Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța, după ce Roland Garros a fost amânat.

Roland Garros va începe cu o săptămână mai târziu, între 30 mai și 13 iunie, în loc de 23 mai - 5 iunie. Acest lucru a scos-o din minți pe Alize Cornet, care a criticat-o dur pe Roxana Mărăcineanu: "Rămâne între noi, dar ministrul nostru al Sporturilor este o calamitate. Nu am nimic împotriva ei, dar ia doar decizii proaste. Parcă nu i-ar păsa.

Este o decizie destul de egoistă. Calendarul va avea de suferit. Înţeleg că nu sunt vremuri uşoare pentru turneu, dar trebuie să te gândeşti la jucători şi la calendar, în special la toate turneele", a spus Alize Cornet, conform L'Equipe, citată de News.ro.

Sezonul trecut, Roland Garros a fost amânat, de asemenea din cauza pandemiei, disputându-se în perioada 27 septembrie - 11 octombrie, deși inițial fusese programat între 18 mai și 7 iunie. Ediția 2020, disputată în condiții atipice pentru Open-ul Francez, a fost câștigată de Iga Swiatek, feminin, și Rafael Nadal, masculin.

Etichete: wimbledon , wta , roland garros , alize cornet , roxana maracineanu , roland garros 2021 , roland garros amânat


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ioan Varga, anunț despre transferul lui Louis Munteanu: ”Îl vor”

Exclusiv Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat

Rodri, la Real Madrid? Declarații măgulitoare ale fotbalistului la adresa ”Galacticilor”

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

Citeşte şi

Sorana Cîrstea conduce topul! Câți bani au câștigat româncele, din tenis, în 2024

Sorana Cîrstea a dat lovitura în 2024

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

România a scăpat de cele mai tari adversare în drumul spre Mondiale! Lista completă a echipelor cu care nu putem pica la tragerea la sorți citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”