Caroline Garcia, surprinsă de victoria în fața Simonei Halep. Ce a spus despre româncă
articol scris de Digi Sport21.02.2022, 18:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Simona Halep (locul 27 WTA) a pierdut surprinzător în fața franțuzoaicei Caroline Garcia (76 WTA), în primul tur la Doha, Qatar, scor 6-4, 6-3, în direct pe Digi Sport 2.
Caroline Garcia: "Simona a venit plină de încredere, a fost complicat"
Simona Halep (30 de ani) bifează o eliminare în premieră în primul tur la Doha, turneu pe care l-a câștigat în 2014.
Mai mult, Simona Halep pierde la debutul într-un turneu pentru prima dată în 2022. Românca n-a mai pierdut primul meci la un turneu WTA din 12 august 2021, la Montreal, cu americanca Danielle Collins.
La finalul partidei, Caroline Garcia (28 de ani) a recunoscut că nu avea așteptări mari înaintea duelului cu Simona Halep, mai ales că românca avea șapte victorii în cele opt confruntări cu sportiva din Franța.
- În turul doi la Doha, Caroline Garcia va juca împotriva americancei Cori Gauff (locul 23 WTA), în direct pe Digi Sport.
"Am jucat foarte bine azi. Nu a fost ușor, având în vedere și condițiile, a bătut vântul destul de tare. În plus, împotriva Simonei am pierdut șapte meciuri. A fost o bătălie extraordinară împotriva ei, ca de obicei. Dar astăzi am jucat agresiv și am avut o abordare pozitivă pe toată durata partidei.
Simona a avut o săptămână foarte bună la Dubai, a venit plină de încredere aici. Eu n-am câștigat multe meciuri în acest an, a fost complicat pentru mine. Dar fiecare meci este o șansă, știu că trebuie să lupt până la final, sunt foarte mulțumită de jocul meu astăzi.
Sper că voi căpătă încredere după această victorie și voi juca mai bine. Iau meci cu meci și sunt mulțumită că voi juca în runda următoare", a spus Caroline Garcia, la finalul meciului cu Simona Halep.
VIDEO Rezumatul meciului Simona Halep - Caroline Garcia 4-6, 3-6
Etichete: wta , simona halep , halep , doha , garcia , caroline garcia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții