Galerie Foto Ce a făcut Bouchard pentru a ieşi din criză
06.04.2018, 12:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eugenie Bouchard face tot posibilul să iasă din criza care s-a adâncit în ultima perioadă. Genie a apelat la antrenorul Robert Landsdorp, în vârstă de 79 de ani, cunoscut pentru felul în care a lucrat cu Maria Sharapova, Tracy Austin sau Lidnsay Davenport.
Landsdorp nu e fanul spinului, el preferând loviturile plate, puternice. Veteranul nu a mai lucrat de ceva ani cu jucători de top. El e cunoscut pentru faptul că le-a crescut nivelul de încredere sportivelor menționate mai sus. Astfel. Landsdorp este considerat omul perfect pentru jucătoarea de 24 de ani, ajunsă cu moralul la pământ.
Lansdorp a uimit lumea tenisului în 1979, atunci când a ajutat-o pe Austin să devină cea mai tânără campioană din istoria US Open (16 ani).
Bouchard va încerca să joace tenis la un nivel mai scăzut, sătulă probabilă să părăsească turneele WTA încă din primul tur. Astfel, canadianca a decis că nu poate face față în acest moment la un nivel înalt și va evolua în turnee ITF, unde va întâlni jucătoare mult mai slab cotate.
În 2018, Bouchard a pierdut in primul tur la Hobart, Indian Wells și Charleston, la Australian Open a fost eliminată de Simona Halep în turul doi, iar la Miami nici măcar nu a ajuns pe tabloul principal. În prezent canadianca e pe locul 111 WTA și anul acesta a câștigat doar 119.300 de dolari din premii.
Galerie Foto
"De ce îşi pierde canadianca sponsorii?", se întreba As, care analiza declinul fostei finaliste de la Wimbledon, cu trei săptămâni în urmă.
Aviva, Colgate, Babolat şi Usana sunt companiile care au rupt deja înţelegerile cu Bouchard, ca urmare a performanţelor deplorabile din tenis. O sportivă cu rezultate atât de slabe - chiar dacă este extrem de atractivă mediatic - nu reprezintă brandurile de top. Acestea vor să îşi asocieze imaginea atât cu o vedetă care "să vândă", dar şi care să facă performanţă.
Turneele de la Charleston și Monterrey sunt transmise în direct de Digi Sport, în această săptămână.
Etichete: sharapova , eugenie bouchard , bouchard , bouchard sharapova , davenport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții