Anunțul făcut de Federer în privința carierei sale, la 3 zile după ce Nadal l-a depășit la numărul de turnee majore
articol scris de Digi Sport03.02.2022, 09:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Roger Federer (40 de ani) a jucat doar 13 meciuri din 2020 încoace, din cauza unei duble operații la genunchiul drept.
Roger Federer: "Sunt foarte motivat să revin! Impulsul e acolo"
Marele campion elvețian, deținător a 20 de titluri de Grand Slam, nu a mai jucat de la eliminarea sa în sferturile de finală la Wimbledon 2021.
Aflat încă în recupereare, după cele două intervenții chirurgicale suferite, Roger Federer a anunțat că muncește din greu pentru a reveni pe teren. Elvețianul a vrut să pună capăt zvonurilor despre o posibilă retragere a sa.
"Simt că în aprilie voi ști mai multe, apoi voi ști ce simt fizic. Până acum nu pot să alerg sau să fac exerciții simple, sărituri, opriri și porniri de pe loc. Sper ca în câteva săptămâni să fiu bine și să pot face unele dintre aceste tipuri de exerciții. Vom vedea cum va reacționa corpul meu la aceste tipuri de situații. Aceste exerciții sunt vitale pentru a reveni pe un teren de tenis. În aprilie sau mai vom ști mai multe.
În acest moment, impulsul este acolo. Sunt foarte motivat să revin și să-mi fac treaba pe teren. M-am antrenat zilele astea la sală și mâine o voi face din nou. Muncesc cât îmi este permis. Lucrurile merg bine. Este o accidentare cu o recuperare foarte lentă. Mi-aș dori să pot reveni mai repede, dar medicii și personalul fizic îmi interzic asta pentru a evita o posibilă revenire a problemelor", a spus Roger Federer, pentru Credit Suisse.
Ce spune Roger Federer despre finala Rafael Nadal - Daniil Medvedev
Rafael Nadal s-a impus la Australian Open 2022, după o revenire de senzație în finală, în fața lui Daniil Medvedev. Condus cu 2-0 la seturi, "Matadorul" a câștigat, în cele din urmă, cu 3-2, și a cucerit cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam.
Rafa i-a depășit la acest capitol pe marii săi rivali, Roger Federer și Novak Djokovic, ambii cu câte 20 de turnee majore în palmares.
"Meciul a durat prea mult, iar eu am mulți copii! Așa că nu am putut urmări fiecare punct, dar am văzut finalul și a fost ceva emoționant. A fost o victorie foarte muncită! În urmă cu câteva luni, el (n.r. – Rafael Nadal) îmi spunea că nu se simte prea bine din punct de vedere fizic. Iar acum ridică deasupra capului trofeul de la Australian Open! Visele pot deveni realitate, iar Rafa a oferit cel mai bun exemplu. Este un exemplu demn de urmat! Tenisul poate oferi povești senzaționale", a mai spus Roger Federer.
Etichete: rafael nadal , roger federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții