Galerie Foto Bernadette Szocs a învins campioana olimpică și nu s-a mai oprit din plâns! ”E un miracol”
articol scris de Digi Sport22.10.2022, 15:01
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Bernadette Szocs (27 de ani), componenta naționalei României de tenis de masă, a obținut vineri seară una dintre cele mai frumoase victorii ale carierei.
Bernadette Szocs a învins campioana olimpică și nu s-a mai oprit din plâns! ”E un miracol”
Frumoasa sportivă s-a impus la turneul Campionilor din Macao în fața dublei campioane olimpice de la Tokyo, Chen Meng, jucătoare din China.
Galerie Foto
Meciul a fost unul de infarct, dar românca a reușit să-și stăpânească emoțiile și să joace perfect punctele decisive, astfel că s-a impus cu 3-2 ((8-11, 11-9, 11-8, 7-11, 13-11) în optimile competiției care a adunat la start cei mai valoroși jucători de tenis de masă din lume.
La final, ”Berni” a dat frâu liber lacrimilor și s-a bucurat minute în șir în aplauzele spectatorilor chinezi.
”Nu am cuvinte, pentru că e un miracol, am învins campioana olimpică. Sunt încrezătoare, am jucat fiecare punct, am pus presiune pe ea și e incredibil.
Visul meu cel mare este să cuceresc o medalie olimpică, iar acum știu că se poate”, a spus Bernadette Szocs.
După succesul de răsunet în fața dublei campioane olimpice, Bernadette a fost învinsă, cu greu, azi dimineată, de multipla medaliată olimpică Mima Ito, din Japonia, 3-2 (11-8, 8-11, 11-3, 7-11, 11-8), în sferturile turneului.
Szocs, numărul 31 mondial, a câştigat în primul tur în faţa slovacei Barbora Balazova, cu 3-0 (11-4, 11-4, 13-11), iar în optimi a învins-o pe campioana olimpică en titre, chinezoaica Meng Chen, cu scorul de 3-2 (8-11, 11-9, 11-8, 7-11, 13-11).
Mima Ito, campioana olimpică la dublu mixt de la Tokyo, a mai obţinut la JO 2020 şi bronzul la simplu, precum şi argintul cu echipa.
Etichete: bernadette szocs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții