Unicul Cristiano Ronaldo! Portughezul este singurul om din lume care a reușit acest lucru
articol scris de Digi Sport08.06.2022, 16:46
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
După două decenii în care a evoluat la cel mai înalt nivel, Cristiano Ronaldo (37 de ani) și-a câștigat locul în istoria fotbalului, însă faima sa depășește cu mult tușele terenului de joc.
Cristiano Ronaldo, singurul om cu peste 450 de milioane de urmăritori pe Instagram
Primul miliardar din fotbal și cel mai bun marcator all-time, Cristiano Ronaldo a stabilit un record unic și în afara gazonului. Starul portughez este singura persoană din lume care a reușit să adune peste 450 de milioane de urmăritori pe Instagram.
Cu 451 de milioane de oameni care-i urmăresc contul de Instagram, Ronaldo conduce acest top, în care este urmat de Kylie Jenner, 345 de milioane de urmăritori, și Leo Messi, 335. Selena Gomez, 325 de milioane, The Rock, 320, Kim Kardashian, 316, și Ariana Grande, 315, completează clasamentul.
Performanța lusitanului este cu atât mai remarcabile cu cât la începutul lunii februarie 2022 avea ”doar” 400 de milioane de urmăritori. Astfel, în doar patru luni, a mai adunat încă peste 50 de milioane.
Cristiano Ronaldo încasează 1,5 milioane de euro pentru o postare
Cristiano Ronaldo poate cere sponsorilor aproape două milioane de euro pentru o singură postare. În iunie 2021, el încasa 1,5 milioane de euro.
Conform estimărilor, Cristiano Ronaldo a încasat doar anul trecut peste 40 de milioane de euro numai de la Instagram, mai mult decât salariul său de jucător la Manchester United, care este de 23 de milioane de euro net, fără bonusuri.
Etichete: cristiano ronaldo , cristiano ronaldo record , cristiano ronaldo instagram , cristiano ronaldo urmaritori
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții