Strângere de fonduri pentru reluarea căutărilor lui Emiliano Sala. Suma enormă donată în doar câteva ore
26.01.2019, 11:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Căutările lui Emiliano Sala au fost oprite, dar familia şi apropiaţii fotbalistului argentinian, dispărut la începutul acestei săptămâni, au lansat o acţiune de strângere de fonduri pentru reluarea căutării.
De vineri seară, când a început strângerea de fonduri online, s-au strâns deja peste 100.000 de euro. Nu mai puţin de 914 persoane donaseră până sâmbătă dimineaţă, iar suma la care s-a ajuns era de 108.968 de euro.
Printre cei care au oferit bani pentru continuarea căutărilor se numără mai mulţi fotbalişti din campionatul Franţei, dar şi din alte ligi de top ale Europei.
Preşedintele Argentinei a cerut şi el continuarea căutărilor lui Emiliano Sala
Preşedintele Argentinei s-a alăturat listei celor care au solicitat autorităţilor din Marea Britanie şi Franţa reluarea căutărilor lui Emiliano Sala, dispărut după ce avionul în care se afla, alături de pilotul David Ibbotson, nu a mai apărut pe radar luni seara.
"Preşedintele Mauricio Macri a solicitat ministrului de externe Jorge Faurie să facă o cerere formală guvernelor Marii Britanii şi Franţei, pentru a le cere să-i caute în continuare pe cei doi dispăruţi", se arată în comunicatul Preşedinţiei Argentiniene.
Autoritățile au anunțat că au sistat căutările joi seară întrucât nu au descoperit niciun semn sau indiciu în acest sens.
Avionul în care se afla Emiliano Sala a dispărut de pe radar luni seara
Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Anterior, pilotul le ceruse acestora permisiunea să coboare la o altitudine de 700 de metri, din cauza condițiilor meteo.
De atunci, nu se mai știe nimic despre cei doi pasageri din avionul Piper Malibu, atacantul Emiliano Sala și pilotul David Ibbotson.
Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, fosta sa echipă, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.
Pentru transferul lui Sala, Cardiff a plătit 17 milioane de euro celor de la Nantes, cea mai mare sumă din istoria clubului galez.
Etichete: emiliano sala , disparitie emiliano sala , cautari emiliano sala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții