Soția nu a mers să-l susțină la EURO 2024! A rămas acasă și a scos vila la vânzare. Cei doi sunt în pragul divorțului
articol scris de Digi Sport21.07.2024, 23:23
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Kieran Trippier (33 de ani) a ajuns cu naționala Angliei până în finala EURO 2024 (1-2 cu Spania), însă nu s-a bucurat de susținerea soției sale Charlotte (35 de ani) pe durata turneului din Germania.
Charlotte Trippier a decis să nu-l însoțească pe fotbalist la Campionatul European, iar presa din Anglia susține că cei doi sunt în pragul divorțului. Mai mult, soția fundașului lateral a scos la vânzare vila în valoare de 4,5 milioane de euro în care locuiau, alături de cei 3 copii ai lor.
Galerie Foto
Kieran și Charlotte Trippier, la un pas de divorț
”Lucrurile au mers prost în ultima vreme. Kieran a vrut să rezolve totul înainte de EURO, dar a hotărât să amâne până după turneu”, a transmis un apropiat al celor doi, potrivit The Sun.
Relația dintre Kieran și Charlotte s-ar fi deteriorat în mai anul trecut, când fotbalistul a sărbătorit calificarea celor de la Newcastle în cupele europene alături de o altă femeie. În acea perioadă, soția lui Trippier era în vacanță în Spania.
Ulterior, jucătorul ”Coțofenelor” a încercat să-și repare ”greșeala” și chiar a lipsit de la o convocare la naționala Angliei, pentru a merge cu partenera sa într-o escapadă romantică în Italia.
Produs al celor de la Manchester City, Trippier a mai trecut pe la Burnley, Tottenham și Atletico Madrid, înainte de a semna cu Newcastle în ianuarie 2022.
- Un gol în 54 de selecții a adunat fundașul dreapta la naționala Angliei.
- 10 milioane de euro este cota de piață a lui Kieran Trippier, conform Transfermarkt.
Etichete: kieran trippier , charlotte trippier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții