Shakira a fost condamnată la închisoare și trebuie să plătească o amendă de 8 milioane de euro! Prima reacție
articol scris de Digi Sport20.11.2023, 16:23
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Shakira (46 de ani), fosta parteneră a lui Gerard Pique, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Artista a fost sancționată pentru că nu și-a plătit taxele și impozitele între 2012 și 2014, ceea ce i-a adus statului spaniol un prejudiciu de 14,5 milioane de euro.
Galerie Foto
Shakira, 3 ani de închisoare cu suspendare și o amendă uriașă
Acuzarea a cerut pentru Shakira o condamnare la opt ani și două luni de închisoare și achitarea unei amenzi de 23,5 milioane de euro.
Judecătorii au stabilit, însă, ca Shakira să fie condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare și să plătească o amendă în valoare de 7,3 milioane de euro.
De asemenea, Shakira trebuie să restituie suma cu care a prejudiciat statul spaniol și să mai achite o amendă suplimentară de 430.000 de euro, scrie El Pais.
Shakira, prima reacție
Sancțiunile Shakirei au venit în urma unei înțelegeri la care au ajuns părțile, nu după un proces, iar artista a spus că a preferat ca lucrurile să se deruleze așa pentru ca ai săi copii să nu aibă de suferit.
”Trebuie să-mi aleg cu grijă bătăliile pe care le port. Cel mai important acum este să fac totul pentru ca ai mei copii să aibă o viață liniștită.
Cel mai important pentru mine este să îi văd crescând și să petrec timp alături de ei. Nu-mi doream să-i fac să sufere și să mă vadă că trec printr-un proces”, a declarat Shakira, potrivit sursei citate anterior.
FOTO Cum arată vila Shakirei din Barcelona
Galerie Foto
Shakira s-a mutat alături de copii la Miami
După despărțirea de Gerard Pique, Shakira și cei doi copii, Milan și Sasha, s-au mutat la Miami, unde artista deține o vilă spectaculoasă.
Galerie Foto
Etichete: shakira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții